Stiri din Constanta

Constanţa: Avocatul Chitic se gândeşte să depună plângere împotriva lui Băsescu

24 august 2010, 08:52 |  Autor: Roxana Glăvan, Ioana Popa | 

Cuvinte cheie: Constanta, Basescu, palma, agresiune,

Incidentul dintre Dan Chitic şi Traian Băsescu a făcut înconjurul televiziunilor

Incidentul dintre Dan Chitic şi Traian Băsescu a făcut înconjurul televiziunilor

 

Președintele Traian Băsescu a fost implicat din nou într-un episod violent cu alegătorii. Incidentul a avut loc în stațiunea Neptun-Olimp, unde Băsescu a fost apostrofat de un turist.

Site-ul cotidianul.ro a anunțat agresiunea suferită de avocatul bucureștean Dan Chitic, cazat la vila Uniunea Scriitorilor din Neptun. Acesta se afla vineri seara, împreună cu soția, pe aleea ce trece pe lângă Cireșica, terasa preferată de la mare a președintelui Traian Băsescu, când a avut altercația cu șeful statului.

Mai citiţi şi:

AUDIO „Eşti un dobitoc pentru că nu m-ai votat şi a doua oară"

AUDIO „Băsescu i-a tras soţului meu un dos de palmă peste gură" / Reacţia preşedinţiei: Nu a existat niciun contact fizic între cele două persoane

Avocatul bucureștean Mircea Victor Daniel Chitic (33 de ani) a declarat pentru „Adevărul de Seară" Constanța: „Mă plimbam pe aleea dintre restaurantul Cireşica şi vila Uniunii Scriitorilor cu soţia mea. Preşedintele ieşea de la Cireşica în acel moment. A luat-o prin dreapta maşinii, a deschis portiera pentru a intra soţia, după care a trecut prin spatele maşinii şi a deschis uşa, să intre. L-am văzut şi i-am strigat «Să-ţi fie ruşine!». Preşedintele a ripostat şi mi-a zis «De ce să îmi fie ruşine, dobitocule?» Eu i-am răspuns: «Pentru ce aţi făcut cu ţara asta». În acel moment, preşedintele a strigat la mine: «Eşti un dobitoc!», iar eu i-am răspuns «Da, sunt un dobitoc că te-am votat prima oară». Replica lui a fost «Eşti un dobitoc pentru că nu m-ai votat şi a doua oară». S-a uitat fix în ochii mei, iar apoi mi-a dat un dos de palmă fix în gură. S-a întors la maşină şi a plecat imediat. Doi SPP-işti au venit imediat către mine, m-au imobilizat de mâini şi de picioare. Şi-au făcut meseria şi au plecat civilizat".

Doi contra ceilalți

Singurul martor al avocatului este soţia lui, Mihaela (38 de ani), agent imobiliar. „Nu a fost un incident nefericit, a fost un dos de palmă peste gură", a precizat soția avocatului.

Patronul Complexului Cireșica, Costel Mincă, neagă producerea incidentului. El spune că Traian Băsescu a plecat de la terasă împreună cu soția sa, iar afară a fost solicitat de oameni pentru poze.

Costel Mincă

„Pe terasă, președintele s-a filmat și s-a fotografiat cu turiștii. A plecat înainte de ora 12, nu știu exact ora. L-am condus până la mașină. La plecare, erau turiști în balconul terasei, care au putut vedea că nu a fost niciun incident. Președintele a ieșit pe aleea principală, mașina aflându-se la trei metri lângă local. A ieșit cu doamna de braț, i-a luat un buchet de flori pe care aceasta îl avea în mână și i-a deschis portiera din dreapta. A trecut prin spatele maşinii şi s-a aşezat lângă doamnă. Era o maşină închisă la culoare. Nu am reţinut numărul şi nici marca maşinii. În față erau doi SPP-iști", a declarat Costel Mincă.

Administratorul vilei Uniunii Scriitorilor, Vasile Tudor, susţine că a auzit discuţiile abia a doua zi dimineaţa. „Familia Chitic povestea la masă ce li s-a întâmplat. Ziceau că li s-au adus injurii. Părerea mea este că nu s-a întâmplat nimic deosebit", a declarat Vasile Tudor.

Despre avocatul Chitic, fiu al scriitorului Paul Cornel Chitic, Tudor spune că vine în fiecare an la mare.

Vasile Tudor

„Venea cu părinții pe litoral de când era mic. De 30 de ani se cazează la noi. Acum vine cu soția, cu bilete la mare. S-a cazat la vilă de la 1 august până pe 20 august inclusiv. Presupusul incident s-a petrecut în ultima lor noapte de cazare", a declarat administratorul.

Poliția Neptun a comunicat că nicio plângere legată de acest incident nu a fost depusă deocamdată. Soții Chitic se gândeau ieri dacă vor depune plângere la adresa președintelui.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Povestea incredibilă a bărbatului în vârstă de 55 de ani care trăieşte fără inimă

    Craig Lewis, un american în vârstă de 55 de ani, a fost salvat de doctorii Billy Cohn şi Bud Fr ...

    Educatoarea copilului mort în ștrandul din Băile Felix, condamnată la închisoare cu suspendare şi daune de 400.000 de lei

    Un an de închisoare cu suspendare şi daune de 400.000 de lei, este sentinţa dată de Judecătoria ...

    FOTO Cel mai mare penis din lume este aproape la fel de lung cât cel mai mic om de pe Planetă

    Daniel Arthur Mead, cunoscut şi sub numele de Long Dong Silver, este probabil omul cu cel mai m ...

    Actorul Şerban Ionescu a fost externat

    Actorul Şerban Ionescu a fost externat de la Spitalul SRI, la propria lui cerere. El s-a mutat ...

    Prefectul Liviu Andrei a fost găsit vinovat de plagiat

    Prefectul de Gorj, Liviu Andrei, a fost găsit vinovat de plagiat și ar putea să rămână fără tit ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole