Constanţa: Avem cei mai protejaţi consumatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, judeţele Constanţa, Tulcea şi Brăila, a obţinut primul loc în ceea ce priveşte indicatorii de performanţă, urcând nouă poziţii faţă de anul trecut.  Rezultatul obţinut este valabil pentru primul trimestru al acestui an.

Numărul crescut de reclamaţii soluţionate de comisarii Protecţiei Consumatorilor, controalele tematice propuse de conducere, precum şi responsabilitatea agenţilor economice faţă de de populaţie au făcut să crească protecţia consumatorilor constănţeni. „Am avut mai multe reclamaţii rezolvate, precum şi foarte multe controale tematice în primul trimestru al acestui an“, a declarat Mihai Petre, directorul Protecţiei Consumatorilor Constanţa.

Dacă la nivel naţional au fost 900 de controale tematice, Constanţa a avut 300 de astfel de acţiuni. „Locul fruntaş nu este dat de numărul mare de amenzi. Au contat şi acţiunile de consiliere, precum şi modul de rezolvare al reclamaţiilor“, a explicat Dionisie Culeţu, directorul coordonator al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consuamtorilor Constanţa.

În continuare, cele mai complexe reclamaţii vin din sectorul bancar. „Consumatorul nu înţelege că trebuie să meargă până la capăt atunci când clauzele contractuale sunt abuzive. Dacă ar face-o, numărul reclamaţiilor ar fi mult mai mare“, a mai spus Mihai Petre.

Multe reclamaţii vin şi de la constănţenii nemulţumiţi de ţepele pe care le iau de la casele de schimb valutar. „Avem probleme cu un singur agent economic, Euro Finance, care practică un curs de schimb valutar mai mic. Este legal ceea ce face, doar că nu afişează corect şi la loc vizibil cursul valutar“, a mai spus directorul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consuamtorilor, Mihai Petre.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite