Constanţa: Au trecut 95 de ani de la genocidul armean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Biserica armeană din Constanţa, armenii dobrogeni au cinstit ieri victimele genocidului care a avut loc la data de 24 aprilie 1915.

Majoritatea credincioşilor armeni ştiu despre acest episod sumbru din viaţa strămoşilor lor, al cărui scop a fost cel de anihilare a populaţiei armeneşti.
Bunicul lui Arşaluis Gurău (68 de ani), Garabet Pilibosian, fost frizer de meserie, a rămas viu în amintirea poporului armean  şi prin balada populară Der-Zor.

„El a scris în anul 1925 un cântec popular despre exodul armenilor trimişi în surghiun în pustiul Deiz-er-Zor“, a declarat Arşaluis Gurău. Femeia ştie că bunicul ei a fost condamnat de turci şi a reuşit să se salveze. Maria Anaid Kazarian (72 de ani) îşi aminteşte şi acum de poveştile pe care i le spunea bunicul său pe vremea când era doar o puştoaică.

„Bunicul meu a fugit din refugiul în care erau ţinuţi şi a ajuns aici în anul 1921. El ne povestea că părinţii lui fuseseră omorâţi în propria lor casă şi că el a sărit pe geam pentru a se salva“, a rememorat septuagenara.

Mai târziu, a completat femeia, copilul de numai nouă ani a fost găzduit de nişte oameni cu suflet bun, iar apoi a stat la orfelinatul de la Strunga câţiva ani de zile. Şi cunoscutul jazz-man Harry Tavitian (58 de ani) a avut un unchi care a supravieţuit. Familia lui Sarchis Bogosian a fost ucisă în acel an.

„Unchiul mi-a spus că pe mulţi i-a văzut când au murit, dar el a reuşit să fugă în munţi. Ziua stătea ascuns, iar seara mergea tot mai departe. După câteva luni a ajuns în Liban, iar prin 1930 a ajuns în România, alături de alţi orfani“, a mai spus artistul.

Citiţi mai multe în !

stampila ads
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite