Constanţa: Armânii, supăraţi pe preşedinte că le refuză statutul de minoritate naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Constanţa a avut loc astăzi o întâlnire a membrilor Consilului Armânilor ca semn de protest faţă de declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, făcută la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Atunci, şeful statului a spus că vor fi făcute demersuri „în vederea recunoaşterii statutului de minoritate românească pentru aromâni, vlahi, istroromâni şi meglenoromâni“.

„Consiliul Armânilor (Makedon-Armânilor) consideră că acest demers reprezintă încălcarea gravă a dreptului constituţional de afirmare a propriei identităţi. Decizi în privinţa apartenenţei la un grup etnic sau la majoritate îi revine individului şi ea nu trebuie să fie impusă“, susţine secretarul general al Consiliului Makedon-Armânilor Niculaki Caracotă.

Armânii din România doresc recunoaşterea ca minoritate naţională şi nu ca minoritate românească. Astfel, pot beneficia de fondurile de la Guvern pentru minorităţi. „Suntem pe locul trei la nivel naţional ca număr după unguri şi ţigani şi cu toate acestea nu suntem recunoscuţi ca minoritate naţională“, a declarat şi Stere Samara, preşedintele comunităţii armânilor din România. Cu alte cuvinte, armânii sunt decişi să apeleze la toate organismele abilitate să le dea câştig de cauză: recunoaşterea ca minoritate naţională şi introducerea limbii armâne în şcoli, biserică şi presă.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite