Constanţa: Amenzi usturătoare pentru două terase din Costineşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) au amendat cu 30.000 de lei două unităţi din staţiunea Costineşti, unde au descoperit o serie de nereguli.

Terasele „La barieră“ şi „La Popa’s“ au fost sancţionate pentru că le vindeau turiştilor produse alterate, vechi şi depozitate în condiţii insalubre. „Mâncarea  a fost gătită şi nu a fost acoperită“, a precizat şeful CRPC, Dionisie Culeţu.

Inspectorii au mai descoperit în frigidere brânză stricată, iaurt acrit, legume stricate, carne alterată şi păstrată laolaltă cu peştele, motiv pentru care au distrus şase kilograme de preparate.

Deşi „La Popa’s“, cuptoarele pentru pizza erau încinse, la sosirea echipei de inspectori, patronii au declarat că ei nu servesc cu nimic clienţii din cauza lipsei de personal.

În plus, în faţa unităţii erau lipite o mulţime de reclame prin care trecătorii era informaţi de ofertele speciale ale unităţii:  o shaorma mare plus o sticlă de suc sau una de bere gratis.

Din păcate, minciuna i-a costat 20.000 de lei.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite