Constanţa: Adrian Streinu Cercel a făcut cadou Facultăţii de Medicină un telefon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul secretar de stat al Ministerului Sănătăţii a fost prezent astăzi la Constanţa la invitaţia Facultăţii de Medicină, pentru a primi distincţia de Doctor Honoris Causa. Simbolic, acesta a făcut cadou gazdelor un telefon, pentru a intensifica relaţiile de colaborare între universităţile din Bucureşti şi Constanţa.

Evenimentul de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa a făcut parte din acţiunile dedicate împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Medicină Constanţa. Astfel,Adrian Streinu Cercel a primit disticţia pentru preocuparea sa în domeniul bolilor infecţioase şi pentru activitatea didactică la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti.

Totodată, Facultatea de Medicină Constanţa a acordat astăzi aceeaşi distincţie şi doctorului Octavian Alexander Tejas, şeful Clinicii de Anesteziologie al Centrului cardiologic din Baden, Germania.

image

Cu prilejul aniversării Facultăţii de Medicină Constanţa, peste 200 de cadre medicale sunt invitate să participe la Congresul Naţional al Societăţii Anatomiştilotr din România.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite