Constanţa: UPDATE / 500 de călători se află înzăpeziţi în trenul personal, pe relaţia Feteşti - Bucureşti Obor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza sulurilor de zăpadă care s-au format pe calea ferată, la staţia Mostiştea, trenul personal 8031, care circulă pe ruta Feteşti - Bucureşti Obor, a rămas înzăpezit în staţia Săruleşti. 500 de călători aşteaptă şi acum deblocarea şinelor de cale ferată.

Personalul s-a blocat în această dimineaţă, în jurul orei 5.00. Echipele de deszăpezire aşteaptă ca freza să vină din moment în moment de la staţia Brăneşti.

Alţi 200 de călători, blocaţi în tren

Un alt tren a rămas înzăpezit, aseară, în jurul orei 21.00. Personalul 8061 a ajuns cu cei aproximativ 200 de călători până în staţia Plătăreşti, însă nu şi-a putut continua drumul din cauza viscolului. Trenul de călători venea din staţia Titan Sud către Olteniţa şi a avut o întârziere de 230 de minute.

Trenuri deviate şi anulate

CFR Călători anunţă că mai multe trenuri au fost deviate sau anulate.

- Trenurile Rapide 680, 684 Constanţa - Bucuresti Nord circulă deviat din staţia Feteşti prin Buzău - Ploieşti - Bucureşti Nord.

- Trenul Accelerat 1632/1632-1 Oradea - Constanţa este anulat pe relaţia Bucureşti Nord – Constanţ.

- Acceleratul 1631-2/1631 Constanţa - Oradea este anulat pe relaţia Constanţa - Bucuresti Nord.

- Trenul personal 8022 Călăraşi Sud - Ciulniţa - Bucureşti Obor este anulat pe relaţia Lehliu - Bucureşti Obor.

- Trenul Personal 8011 Bucureşti Obor - Feteşti este anulat pe relaţia Bucureşti Obor – Lehli, .

- Personalul 8034 Feteşti - Bucureşti Obor nu circulă pe relaţia  Feteşti - Bucureşti Obor.


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite