Constanța: UPDATE 12 candidați pe un loc la titularizare; profesorii au intrat în sălile de examen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La concursul de mobilități de astăzi, s-au prezentat 1.405 candidaţi din cei  1.762 înscrişi. Anul acesta au fost scoase la concurs aproape 2.300 de posturi pentru mobilitatea cadrelor didactice, iar dintre acestea, 143 sunt pentru concursul de titularizare.

Update ora 15.40

Astfel, pentru cele 143 de postrui titularizabile scoase la concurs (78 - mediul urban şi 65 - mediul rural), prezența candidaţilor înscrişi a variat:  pentru Limba şi literatura  română s-au prezentat 113 candidaţi, Matematică – 104, Fizică – 33, Geografie – 67, Istorie – 61, Limba şi literatura engleză – 101, Limba şi literatura franceză – 45, Învăţători – 105, Educatori – 264, Psihopedagogie specială – 79 etc.

Subiectele şi baremele de evaluare  pentru cele 55 de discipline au fost  elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Pentru evaluarea lucrărilor scrise s-au constituit 11 centre zonale de evaluare pe discipline în care funcţionează, prin decizia inspectorului şcolar general, comisia de evaluare a lucrărilor scrise.

Rezultatele concursului se vor afişa  la sediul unităţilor de învăţământ unde s-a desfăşurat concursul (Colegiul Naţional M. Eminescu, Şcoala cu cls. I-VIII Dan Barbilian şi Şcoala cu cls. I-VIII Ferdinand), în data de 18 iulie. Înregistrarea contestaţiilor şi transmiterea acestora comisiei de rezolvare a contestaţiilor are loc în perioada 18 - 19 iulie, iar afişarea rezultatelor finale obţinute de candidaţi are ca termen data de 21 iulie.

Examenul a durat până la ora 14.00 și, în premieră, concursul a fost securizat cu ajutorul unor coduri unice, asemănătoare codurilor de bare de pe produse. Acestea conţin numele candidaţilor şi codurile numerice personale.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Cristina Ivan, a declarat că anul acesta sunt aproximativ 12 candidați pe un loc, însă concurența diferă în funcție de specializări. Spre exemplu, la limba rusă este un singur candidat pentru un loc, iar la istorie, pe două locuri, concurează 74 de cadre didactice.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite