Astăzi este ziua lui Traian Băsescu, comandant de navă şi de ţară. Când era mic, îşi sărbătorea ziua împreună cu fratele lui!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Presedintele Traian Basescu implineste vineri 60 de ani
Presedintele Traian Basescu implineste vineri 60 de ani

Lupul de mare Traian Băsescu împlineşte astăzi 60 de ani. El s-a născut pe 4 noiembrie 1951 în oraşul Basarabi, judeţul Constanţa, iar fratele său, Mircea Băsescu, pe 27 noiembrie.

Preşedintele ţării, aminteşte de câte ori are ocazia românilor despre aventura pe mare, făcând comparaţii, deseori nefericite, între nava pe care o conducea pe vremuri şi ţara pe care o conduce astăzi.

„Eu privesc la această criză ca la o furtună şi mă simt ca un comandant pe cea mai mare navă pe care am comandat-o vreodată. Aceasta navă are numele sfânt «România». O navă care are la bordul ei un echipaj de 22 de milioane. O navă şi un echipaj care au un comandant ce ţine ferm mâna pe cârmă şi va duce nava dincolo de furtună, în port liniştit“, le promitea el românilor în acest an.
Traian Băsescu a absolvit în 1976 Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“, secţia Comercială a Facultăţii de Navigaţie. Între 1981 şi 1987 a fost căpitan de cursă lungă, apoi, timp de doi ani, şef al agenţiei NAVROM din Anvers. Băsescu a renunţat la aventura pe mare şi a intrat în politică în anii ’90, când a devenit şef al Transporturilor Navale Constanţa. A fost ministru al Transporturilor între 1991 – 1992 şi 1996 – 2000, apoi primar general al Capitalei, iar din 2004 este preşedintele României. Constanţa n-a beneficiat de postura de judeţ prezidenţial, deoarece este sub ocupaţie PSD-istă şi este la coada alocărilor de buget de la Guvernul PDL.

Părinţii le sărbătoreau împreună ziua de naştere

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, spune că atunci când erau mici părinţii le sărbătoareau ziua împreună. „Fratele meu este născut pe 4 noiembrie, iar eu pe 27 noiembrie. Mama şi tata ne făceau cadouri. Eu nu-mi mai amintesc dacă ne făceam între noi daruri“, spune Mircea Băsescu. Nu ştie dacă va putea să se întâlnească astăzi cu fratele lui să-i spună „La mulţi ani!“. „Depinde de programul meu, dar, mai ales, de al lui“, încheie Mircea Băsescu.

Gigi Chiru, şeful PDL Constanţa, promite preşedintelui alegeri municipale liniştite şi „o echipă care să câştige Primăria Constanţei“.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite