„Mazăre, noi lucrăm cu legea în mână, nu cu parul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazăre, primarul extremelor
Radu Mazăre, primarul extremelor

Primarul Radu Mazăre l-a îndemnat pe patronul complexului Cleopatra din Mamaia, Vasile Chirondojan, să se apere cu forţa de funcţionarii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului care mai vin în control. Afirmaţia primarului Constanţei a stârnit reacţia ministrului Cristian Petrescu.

Într-o discuţie purtată miercuri cu agenţii economici din Mamaia, Chirondojan s-a plâns primarului că este vizitat prea des de echipele de inspector care verifică legalitatea afacerii sale. Mazăre i-a dat acestuia soluţia de apărare: „Cu paru’, nea Ţuţule!“.

Afirmaţia primarului Constanţei a stârnit reacţia ministrului Cristian Petrescu. „Domnul primar Radu Mazăre ia partea unui patron care se plânge că este sancţionat că încalcă legea. Şi mai mult decât atât, într-o lipsă de respect pentru autorităţi, instigă la violenţă împotriva unor funcţionari publici care îşi fac datoria aplicând şi respectând legea. La noi, în minister se lucrează cu legea în mână, nu cu parul, cum ştie domnul Mazăre. Ministerul consideră această atitudine sfidătoare la adresa funcţionarilor publici care-şi fac treaba“, a declarat ministrul Cristian Petrescu.


Ministrul Cristian Petrescu

În opinia sa, dacă patronul se consideră lezat are soluţia de a apela la justiţie pentru a-şi căuta dreptatea. „Aceasta se face respectându-se legea, nu ameninţând cu parul ca în vremea invaziilor barbare“, a precizat ministrul Petrescu.

Controalele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) se fac ca urmare a sesizărilor cetăţenilor sau în cadrul unor acţiuni tematice, în toate structurile turistice. Statistica MDRT arată că judeţul Constanţa a fost mai puţin călcat de funcţionarii ministerului decât alte judeţe. În 2011, Inspectoratul de Stat în Construcţii, care este o instituţie aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, a efectuat la Constanţa 3.304 controale, adică mai puţine decât în Prahova sau Iaşi.

Ministrul Cristian Petrescu, la vizita pe litoral
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite