Experienţa revelatoare din vacanţa lui Mazăre în Madagascar: „Oamenii pot fi fericiţi şi fără bani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazăre, cu mama lui şi cu mama lui Nicuşor Constantinescu, printre localnicii din Madagascar
Radu Mazăre, cu mama lui şi cu mama lui Nicuşor Constantinescu, printre localnicii din Madagascar

Radu Mazăre s-a întors din vacanţa sa de Paşte pe care a petrecut-o în Madagascar. Ca de obicei, el a fost înconjurat de familie şi prieteni, alături de care mărturiseşte c-a trăit experienţe incredibile.

„Am stat într-o cămăruţă care cred că n-avea nici jumătate de stea. M-am dus acolo pentru vânt, nu pentru condiţii“, a spus primarul Constanţei. Bogatul edil a fost impresionat de stilul simplu de viaţă al localnicilor, care pescuiesc exact cât au nevoie să mănânce într-o zi.

„Mama mea a fost foarte uimită să vadă cât de fericiţi pot fi acei oameni cu foarte puţin. Unui copil i-a făcut cadou o minge, iar bucuria lui a fost imensă. Altei fetiţe i-a vindecat nişte răni, i-a cumpărat antiobiotice, iar familia ei a fost extraordinar de fericită că şi-a văzut copilul sănătos. Oamenii pot fi fericiţi şi fără bani. Iar mamiţele (nr. mama lui Mazăre şi mama lui Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa) au văzut că nu întotdeauna banii aduc fericirea şi cât contează gesturile simple“, a povestit Mazăre.


Primarul Constanţei a dat amănunte şi despre investiţia turistică pe care o va face în Madagascar. Împreună cu fratele lui, Mihai, el a cumpărat de la un trib din nord un teren de 1,8 hectare pe care va construi 15 bungalowuri, un restaurant şi un club.

„Să nu vă închipuiţi că va fi ca la Mamaia. În general practicanţii sporturilor nautice nu sunt pretenţioşi şi pentru ei voi ridica un complex turistic obişnuit. Terenul este situat într-un golf, într-o zonă a insulei unde bate vântul 9 luni pe an“, a spus Mazăre.

Primarul a făcut precizarea că terenul a fost obţinut prin concesionare, nu prin vânzare, conform legilor statului. „M-a costat 1 euro metrul pătrat, iar când voi termina vă duc acolo să-l vedeţi. Nu ca în Brazilia, unde au zis că am proprietăţi, dar nu am. Vă duc în Madagascar să vedeţi ce şi cum. Investiţia va fi cam de 200.000 – 300.000 euro“, a afirmat Radu Mazăre.

El a relatat cum s-a derulat tranzacţia cu şeful de trib care deţinea terenul. Tatonarea a început acum 4 luni şi de demersuri s-a ocupat un trimis special al primarului. Tribul de localnici a tratat afacerea conform cutumelor proprii, astfel că înainte de a-şi da acceptul, şeful de trib a întrebat spiritele, iar bornele strămoşeşti de pe teren au fost dezgropate prin „ritualuri creştine amestecate cu credinţa lor ancestrală“.

„Credeam că ceremonia va decurge ca de obicei, ei vor vorbi, eu mă voi gândi la ale mele... Dar n-a fost aşa. Şeful lor de trib are 70 ani, este şi preot, şi judecător, are şi ştampilă. «Aceste pământuri nu sunt ale noastre, ci ale străbunilor noştri. De acuma te poţi considera unul de-al nostru, aici eşti ca acasă, iar eu sunt ca tatăl tău. Noi avem un singur Dumnezeu», mi-a spus şeful de trib. Mama lui, bătrână de nici nu mai ştia câţi ani are, mi-a dat binecuvântarea ei. La sfârşit a trebuit să cumpărăm lucruri dulci, ca să pecetluim înţelegerea“, a relatat proaspătul proprietar Mazăre.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite