Constanţa: Prima salină artificială din Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Prima salină artificială din Constanţa
Constanţa: Prima salină artificială din Constanţa

Prima salină artificială din judeţ, „Marea Neagră“, deschisă ieri, este situată la subsolul unei vile de pe strada Chiliei nr. 20.

Bulgării de sare sunt fixaţi unul de celălalt printr-un adeziv special. Tavanul este acoperit cu stalagmite saline. Umidificarea aerului se face datorită unei fântâni arteziene. Aerul este saturat graţie curenţilor de aer. În interior, temperatura este de aproximativ 18 grade Celsius. Pacientul este înconjurat din aproape toate părţile de sare şi respiră un aer saturat în aerosoli care provin din contactul moleculelor de apă cu sarea. Totul pentru sănătate.

50 de tone de sare de la Slănic Prahova

De realizarea salinei din Constanţa s-a ocupat echipa inventatorului ei, Nelu Ştefan Roman, care are şi brevet de la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Costurile se ridică la aproximativ 80.000 de euro. „Este vorba de aproximativ 50 de tone de sare aduse de la Slănic Prahova. În prima cameră, de 65 de metri pătraţi, pot intra aproximativ 20 de persoane“, a declarat Aurora Ruşa, administratorul salinei artificiale.

Prezent la inaugurare, Nelu Ştefan Roman a declarat că pacienţii nu pot intra în salină în timpul crizelor astmatice. De asemenea, pacienţii cu tuberculoză activă, cei cu hipertensiune severă, dar şi cei cu boli ale sângelui în fază acută şi boli contagioase nu este indicat să  facă salinoterapie.

Efectele salinoterapiei

O şedinţă durează o oră, iar pentru un tratament complet este nevoie de aproximativ 15 şedinţe. Salinoterapia contribuie cu succes la eliminarea focarelor de infecţie ale tractului respirator, ameliorarea afecţiunilor respiratorii şi ORL, prevenirea răcelii şi gripei, creşterea imunităţii, detoxifierea organismului, diminuarea recţiilor alergice de sezon, regenerarea pielii şi reducerea ridurilor, combaterea stresului.

Medicii constănţeni sunt de părere că realizarea unei saline artificiale la malul mării este foarte benefică. „Indicaţiile terapiei pot fi multiple. Este recomandată în special celor cu afecţiuni pulmonare, dar şi în cazul amigdalitelor, rinitelor alergice. În plus, salinoterapia poate fi benefică în combaterea stresului. Pacienţii nu mai trebuie să meargă în ţară pentru a beneficia de astfel de tratamente“, a declarat medicul ORL-ist Adriana Matei.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite