Murfatlar a cerut insolvenţa. Cel mai mare producător de vin din România, în corzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crama Murfatlar
Crama Murfatlar

Producătorul de vin Murfatlar, cel mai important din România, şi-a cerut insolvenţa la Tribunalul Constanţa. Dosarul a fost înregistrat la 20 martie şi are termen de judecată la 24 aprilie.

Printr-un comunicat remis luni, Murfatlar România anunţă că Tribunalul Constanţa a aprobat cererea de intrare în insolvenţă a companiei. Producătorul de vin afirmă că va continua „strategia de dezvoltare şi extindere a activităţii comerciale pe piaţa românească“, conform planurilor deja stabilite, „într-un mod solid şi sustenabil“.

Reprezentanţii companiei pun situaţia în care au ajuns pe seama unor factori externi. „Gradul lent de recuperare a banilor din piaţă, caracteristica generală a mediului de afaceri în această perioadă, are ca principal efect lipsa de lichidităţi, făcând dificilă achitarea datoriilor exigibile“, se arată într-un comunicat al Murfatlar.

Insolvenţa reprezintă „acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor bănesti pentru plata datoriilor exigibile; insolvenţa este prezumată a fi vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori şi este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei“.

Murfatlar deţine cea mai mare suprafaţă de teren cultivabilă din România, de circa 3.000 de hectare. Producătorul este lider pe piaţa vinului autohton, fiind medaliat la competiţiile internaţionale pentru calitatea licorii dobrogene. Reţeaua Crama Murfatlar cuprinde aproximativ 125 de crame funcţionale în întreaga ţară, existând în continuare proiecte de deschidere şi noi cereri de francize de până la 180 locuri.

Compania este deţinută de trei firme: Euroavipo (41,93%), Euro Trade Invest (39,01%) şi Vitivinicola Basarabi (19,04%). La Euroavipo principalii asociaţi sunt Emanuel Corneliu Dobronăuţeanu (31,89%) şi Maria Ivănescu (33,52%), care sunt acţionari şi la Euro Trade Invest.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite