Tatăl Innei a fost pedepsit cu închisoarea pentru moartea unui om. Giorgic Apostoleanu este însă scutit de puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Condiţia ca Giorgic Apostoleanu să nu meargă la puşcărie este să nu săvârşească nicio infracţiune timp de 3 ani şi 6 luni. El are de executat 1 an şi 6 luni de închisoare.

Tatăl cântăreţei Inna, Giorgic Apostoleanu (54 de ani), a fost pedepsit cu închisoarea pentru un accident mortal pe care l-a provocat în vara 2009.

Aflat la volanul Daciei 1310, pe șoseaua Constanța – Mangalia, Apostoleanu a lovit, la ieşirea din comuna 23 August, un bărbat care mergea cu mopedul. Traian Preoteasa (68 de ani) se deplasa în același sens de mers, spre Mangalia şi a murit în urma accidentului.

Polițiștii au stabilit că Apostoleanu nu a păstrat distanța regulamentară față de vehiculul aflat în față. În urma coliziunii violente, mopedul a luat foc. Traian Preoteasa a murit mai târziu la spital, iar Giorgic Apostoleanu a fost judecat pentru ucidere din culpă.

Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, iar Judecătoria Mangalia a pronunţat în vară o primă sentinţă: 10 luni de închisoare.

Măsura a fost însă îndulcită: tatălui vedetei i se acorda un termen de încercare, de 2 ani şi 10 luni, în care nu trebuia să comită nicio altă infracţiune.

Familia victimei n-a fost mulţumită de decizia judecătorilor, astfel că a contestat-o, iar pentru accidentul de la 14 august 2009, tatăl Innei a fost condamnat abia acum. Curtea de Apel Constanţa a pronunţat marţi, 2 octombrie, sentinţa definitivă: a majorat pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, de la 10 luni închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare.

Totodată, completul a mărit şi durata termenului de încercare, de la 2 ani şi 10 luni la 3 ani şi 6 luni. Conform Codului Penal, infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Magistraţii l-au mai obligat pe Giorgic Apostoleanu, alături de asiguratorul de răspundere civilă auto SC Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group SA, la plata către părţile civile Laura Vasile, Paris Preoteasa, Claudiu Preoteasa şi Paul Preoteasa a sumei de 35.159 lei, reprezentând daune materiale şi a sumei de 40.000 lei, cu titlu de daune morale. Apostoleanu a fost obligat şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 800 lei.

„Acest incident nefericit a avut loc acum doi ani. Ne pare nespus de rău de cele întâmplate. Atât eu, cât şi familia mea am suferit foarte mult la momentul respectiv. Cazul se desfăşoară în normalitate, conform legilor din România“, a fost declaraţia Innei pentru Adevărul.

Părinții Innei - Elena Alexandra Apostoleanu pe numele ei adevărat - sunt lucrători în turism şi sunt despărțiți, dar locuiesc amândoi în Neptun. Inna este născută la Mangalia, iar înainte de a deveni vedetă locuia cu mama ei. Ea s-a mutat apoi la Costinești, la iubitul ei Lucian Ștefan Gîtiță, care i-a devenit impresar.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite