Stiri din Constanta

Giani Deli-Iorga, autorul crimelor din Cernavodă, a devenit deținut-model GALERIE FOTO

4 ianuarie 2012, 08:58 |  Autor: Antonia Maer  | 

Cuvinte cheie: Constanta, Giani Deli Iorga, penitenciar, crime, Cernavoda,

Giani Deli-Iorga se află în arest

Constanţa

Giani Deli-Iorga se află în arest

 

La un an de la asasinatele în lanț cărora le-a căzut victimă o familie întreagă, Giani Deli-Iorga își așteaptă pedeapsa dereticând în celula de la Penitenciarul de maximă siguranţă Poarta Albă.

În urmă cu un an, România era zguduită de un lanț de crime care au îngrozit până și anchetatorii. O familie din Cernavodă era asasinată în împrejurări care nu sunt nici acum elucidate pe deplin. Hățișul de interese obscure și gesturi inexplicabile sunt judecate în prezent de Tribunalul Constanța. La data de 9 ianuarie este următorul termen de judecată în procesul cu puțini supraviețuitori.

Click pe imagini pentru fotogalerie

Reconstituirea unui caz bizar

Caz considerat extraordinar de complex și dificil, asasinatele din Cernavodă au intrigat tocmai din cauză că, aparent, nu a existat niciun mobil, iar victimele au fost găsite în ordinea inversă faţă de cum au fost ucise.

Cronologia a fost elucidată abia după câteva zile, însă nimeni nu a putut demonstra că a fost vorba de o înţelegere prealabilă între cei doi asasini. Unicul făptaş rămas în viaţă, care poate fi tras la răspundere, nu a fost nici acum condamnat pentru faptele sale. Giani Deli-Iorga (31 de ani) şi-a asumat două dintre cele patru morți, protejându-și prietenul cel mai bun, Bogdan Mitu (29 de ani), chiar şi după moarte, susţinând că nu a fost instigat de acesta să devină ucigaş. Cei doi erau prieteni din copilărie. Marcat de faptul că Bogdan şi soţia sa Gabriela (23 de ani) s-au mutat, în urma neînțelegerilor, din casa părinților ei adoptivi, Petre (62 de ani) și Elena (55 de ani) Garoafă, Giani a făcut tot ce îi stătea în putere pentru a-i aduce înapoi. În final, a recurs la crimă.

Primul a murit tatăl fetei

Poliţiştii şi procurorii au stabilit pe baza dovezilor că primul a ucis Giani. El s-a dus în ziua de 3 ianuarie, la ora 10.00, la casa soţilor Garoafă de pe strada Călăraşi din Cernavodă. Petrecuseră Revelionul cu toții acolo, dar Bogdan și Gabriela se întorseseră în garsoniera lor închiriată din Fetești, luându-l cu el pe fratele ei adoptiv George Vasilniuc (14 ani).

Giani Deli-Iorga a deschis discuția cu Petre Garoafă, tatăl Gabrielei, rugându-l să îi primească înapoi pe cei doi tineri. Bătrânii erau supărați pe ginerele lor că nu muncea și era convins că este foarte bolnav, deși analizele nu arătau acest lucru. Ei o sprijineau pe Gabriela care voia să divorțeze, iar pentru Giani acest lucru era de neconceput.

A izbucnit o ceartă în încăperea de la subsol, iar Giani l-a ucis pe bătrân cu lovituri de cuţit. „Nu ştiu ce am avut. Pur şi simplu nu mi se mai oprea mâna“, avea să declare el anchetatorilor.

Giani spune că a vrut să fugă, însă s-a întâlnit în dreptul bucătăriei cu Elena Garoafă. Văzându-l plin de sânge, femeia a început să ţipe. A fost redusă la tăcere cu lovituri de cuţit. Criminalul i-a înjunghiat pe soții Garoafă de peste 30 de ori. Următorul gest a fost să-şi sune prietenul, pe Bogdan, căruia i-a mărturisit ce a făcut. „A ţipat la mine, m-a făcut nebun“, a mărturisit ulterior Giani.

Moartea tinerilor

Anchetatorii au stabilit că Bogdan Mitu şi-a luat soţia şi cumnatul și au plecat cu mașina lor spre Cernavodă. Au oprit la Penny Market și au cumpărat câte ceva. Era ora 13.15, când Mitu a parcat maşina pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră, pe rampa de lângă magazin şi sub ochii copilului şi-a târât soţia în apă şi a înecat-o. „George, cheamă Poliția!“, a mai apucat Gabriela să-i spună fratelui său adoptiv. Apoi Bogdan s-a sinucis aruncându-se în apă.

George a fost cel care care a anunțat Poliția despre cele întâmplate. Din cauza ușorului său handicap mental, polițiștii nu au înțeles exact ce încearcă să spună copilul, astfel că investigațiile au fost puțin întârziate. Când scafandrii au intrat însă în Dunăre, în locul indicat de copil, au găsit cadavrul tinerei. Cel al soțului ei avea să iasă la iveală după exact 40 de zile.

Dispariţia părinţilor

Părinții fetei au fost de negăsit în primă fază. Cadavrele lor au fost găsite abia în seara de 4 ianuarie, din întâmplare. Un vecin mai atent, care venise să ajute la pregătirile înmormântării Gabrielei, a observat o pată de sânge care i-a condus spre macabra descoperire: Petru Garoafă se afla sub un pat, iar Elena Garoafă fusese băgată într-un şifonier. Anchetatorii nu şi-au putut explica de ce cunoscuții nu au alertat Poliţia, văzând că soţii Garoafă erau dispăruți. Oamenii au presupus însă că ei se află la Morgă ca să ridice corpul fetei lor.  

Mobilul

Miza celor două crime nu poate fi explicată decât din punct de vedere psihologic. Nimeni nu a putut demonstra dacă Giani Deli-Iorga și Bogdan Mitu şi-au plănuit faptele, dar planul nu a mai fost respectat.

Profiler-ul Poliţiei de la acea vreme, comisarul-şef Liviu Chesnoiu, arăta că Giani a ucis din disperare, ca să îl ajute pe prietenul său pe care îl credea pe moarte. El încerca astfel să-i rezolve problemele lui Bogdan, care-l domina puternic. Uciderea Gabrielei Mitu a fost o consecinţă a primelor crime.

„Mitu nu şi-a imaginat că Deli-Iorga, deşi l-a influenţat şi l-a alimentat, va recurge totuşi la aşa ceva, la crimă. Nu a putut duce povara. A ucis şi şi-a luat viaţa“, a spus expertul poligraf criminolog Liviu Chesnoiu. 

De unde avea atâția bani Mitu?

Cadavrul lui Bogdan Mitu a fost descoperit în ziua de 11 februarie, la câţiva metri de locul unde şi-a înecat soţia. Printre mai multe documente pe care le avea asupra lui, anchetatorii au descoperit contractul de vânzare-cumpărare al garsonierei din Feteşti şi suma de 8.000 de lei. Nimeni nu ştie de unde proveneau banii. Este posibil ca aceștia să fi fost luați de la Petre Garoafă, care se pensionase în urmă cu câteva luni și își primise retroactiv banii cuveniți. 

Cele trei cuţite

Doar unul dintre cele trei cuţite cu care au fost înjughiaţi soţii Garoafă au fost recuperate de anchetatori. Cuţitul, folosit pentru a-l înjunghia pe Petru, a fost găsit la groapa de gunoi a oraşului. Anchetatorii au stabilit că Giani îşi luase un cuţit asupra când a plecat spre casa soţilor, deşi a susţinut în permanenţă că nu avea de gând să-i omoare.

Greşelile criminalului

Deli-Iorga nu a fost audiat iniţial ca suspect, ci ca martor. A devenit suspect atunci când procurorul de caz a descoperit că Giani și-a şters din telefon numărul lui Bogdan, prietenul lui cel mai bun, şi a venit la audieri cu bocancii pătaţi de sângele victimelor.

  

Deţinut-model

Criminalul din Cernavodă se află în Penitenciarul de maximă siguranţă Poarta Albă încă din data de 5 mai 2011, la o zi după ce a fost trimis în judecată. „Nu a ridicat niciun fel de probleme până acum, nu a avut nicio pretenţie deosebită. Se implică în toate activităţile sportive şi de creaţie, participă la concursuri gen «Cea mai frumoasă camer㻓, a declarat inspectorul Gabriel Botezan, purtătorul de cuvânt al penitenciarului.

Trimis în judecată în luna mai, Giani Deli-Iorga nu a primit nicio sentinţă deocamdată. El a fost audiat la bara instanţei şi cere lună de lună să  fie judecat în stare de libertate. Procesul său a suferit câteva amânări succesive, din cauza vacanţei judecătoreşti şi absenţei martorilor citaţi de magistraţi. Ultimul termen, din data de 5 decembrie, a fost de asemenea amânat, următorul termen fiind stabilit pentru 9 ianuarie.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Incidente la înmormântarea lui George Parteca, beizadeaua cu Porsche. Traficul a fost blocat de alaiul funerar format din sute de persoane și limuzine FOTO

    George Parteca a fost condus astăzi pe ultimul drum. Familia a ținut să nu se despartă de el de ...

    Pepsi s-a dat de gol: Mountain Dew poate dizolva cadavrul unui șoarece

    După ce un client a dat compania în judecată pentru că a găsit un șoarece în băutura sa, Pepsi ...

    Omagiu pentru George Parteca, mort la volanul bolidului Porsche: prietenii i-au dedicat un filmuleț VIDEO

    Marcați de teribilul accident din Mamaia în care tânărul de 24 de ani a murit, luni dimineața, ...

    Tragedia de la Şag: mama care şi-a pierdut copilul şi părinţii este aşteptată astăzi în ţară

    Tânăra care a rămas orfană, văduvă şi fără copil vine să îi înmormânteze astăzi pe cei dragi. A ...

    A murit pepenarul şef din Dăbuleni, cel care l-a mituit pe primarul din Cluj cu 50.000 de euro

    Marin Stancu, şeful pepenarilor din Dăbuleni, judeţul Dolj, a murit în 30 decembrie anul trecut ...

    O turistă a căzut de la etajul unei pensiuni din Râşnov

    Turista, în vârstă de 20 de ani, a fost transportată de urgenţă la spital şi se află în stare g ...

    Blestem de piţiponci şi cocalare: „Să păţiţi şi voi la fel!“

    Nu ne place să numărăm morţii, iar tragediile altora ne clatină şi pe noi. Ne-am săturat să ne ...

    Fosta amantă a lui Sile Cămătaru a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru furt

    Irina Cerga, fosta amantă a interopului Vasile Balint, a fost surprinsă de o cameră video în ti ...

    Tabloidele îl caracterizau pe George Parteca: „snob de la un capăt la altul“

    George Parteca (24 de ani), fiul proprietarului hotelurilor Select şi Del Mar din Mamaia, care ...

    Realizatorul TVR Radu-Ştefan Iordănescu, rănit în accident, a fost transferat la Spitalul Floreasca

    Bucureşteanul în vârstă de 56 de ani fusese internat marți seara, în stare extrem de gravă, la ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole