Alertă maximă pe Dunăre! Fluviul este în continuă scădere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotele apelor Dunării au continuat să scadă vertiginos în ultimele zile, pe toată linia. Dacă la sfârşitul săptămânii trecute se înregistrau minus 126 de centimetri, în această dimineaţă, mira de la Cernavodă a înregistrat minus 115 centimetri. Este distanţa de la fundul apei la suprafaţa ei.

Astăzi a fost singura zi în care s-a înregistrat o uşoară creştere a nivelului apei, acesta urcând cu 5 centimetri. „Din păcate, acest lucru nu ne ajută cu nimic, pentru că zilele următoare se anunţă scăderi masive ale nivelului.  La Turnu Severin, spre exemplu, scăderea este de 10 centimetri“, a declarat Liviu Negoiţă, căpitanul - şef adjunct al Căpităniei Portului Cernavodă.

Circulaţia se desfăşoară cu dificultate

Până în prezent, nu s-au înregistrat evenimente fluviale. „ Practic, înainte de a se încărca o barjă şi a ieşi cu ea pe canal, se cer informaţii privind pescajul pe care trebuie să-l aibă nava. Altfel, vă daţi seama, am bloca toată circulaţia pe Dunăre“,  spune căpitanul - şef adjunct al Căpităniei Portului Cernavodă.
În ultimele săptămâni, malurile fluviului s-au transformat în deşert, iar peştii s-au refugiat în mijlocul apei.

Pe Dunăre se transportă de regulă produse balastiere, minereu şi cereale. Zilele trecute, la Olteniţa a fost transportat un generator.

În undiţă se prind doar guvizi

Pentru localnici nu este un fenomen inedit. Povestesc că în urmă cu patru – cinci ani Dunărea a secat şi mai mult şi a fost nevoie să se oprească reactorul de la Cernavodă.
Pe marginea apei găseşti din ce în ce mai puţini pescari. Pentru că şi aşa nu are altă activitate, pensionarul Gheorghe Grosu vine zilnic să dea cu undiţa la peşte. Nu mai prinde cecât guvizi. Peştii cei mari şi buni – crapii – s-au retras spre mijlocul fluviului, la apă adâncă. Este tot o consecinţă a scăderii nivelului fluviului.
De astă primăvară, Dunărea a scăzut cu patru metri. „Era umflată până la primul cheu“, spune el şi arată cu mâna la o distanţă de peste zece metri înălţime, aproape de faleza oraşului.  

Ponton plutitor pentru alimentarea cu apă

Populaţia din Cernavodă, acolo unde Dunărea a scăzut cu câte 2 centimetri în fiecare zi, nu are de suferit în privinţa apei potabile. „În fiecare an când scade nivelul Dunării, de unde este alimentată populaţia cu apă, societatea noastră a montat în zona sursei de captare un ponton plutitor dotat cu pompele aferente. Practic, această instalaţie va asigura necesarul de debit pentru alimentarea cu apă în condiții optime și normale a orașului, în eventualitatea în care nivelul Dunării ar scădea sub nivelul sursei de captare“, a spus Irina Oprea, purtătorul de cuvânt  al regiei de apă RAJA Constanţa.

Pericol de incendii în Deltă

Şi Delta Dunării are de suferit de pe urma scăderii nivelului apelor Dunării. „Din cauza nivelul apei, în toate zonele umede din rezervaţie există riscul producerii incendiilor“, a spus Grigore Baboianu, guvernatorul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“. Avertismentul nu este o glumă, ultimele două incendii din Deltă (Vadu şi Istria) pustiind zeci de hectare de vegetaţie.


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite