Autostrada Soarelui, lucrări pe ultimul tronson Cernavodă-Medgidia-Murfatlar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 30 iunie, drumul Bucureşti-Constanţa va fi parcurs fără să mai ieşim de pe autostradă. Între Cernavodă şi Murfatlar se va circula pe un singur fir.

Vara 2012 va fi prima în care vom circula întins până la mare, pe Autostrada Soarelui. Ministerul Transporturilor promite şoferilor că la 30 iunie vor putea merge de la Bucureşti la Constanţa şi înapoi, pe drumul nou construit.

Ultimul tronson în lucru de pe A2 este cel de pe porţiunea Cernavodă-Medgidia-Murfatlar, în total 37 kilometri. Execuţia la tronsonul Cernavodă-Medgidia a început la finele lui 2011, iar deschiderea primului fir de circulaţie este programată pentru 30 iunie 2012.

Galerie foto de pe şantierul A2 de la Cernavodă



Deşi constructorul Max Boegl-Astaldi a fost sceptic în martie că termenul va fi respectat din cauza iernii extrem de grele, vremea călduroasă din ultimul timp dă speranţe că tronsonul va fi inaugurat la data stabilită.

„Noi aşa sperăm, că vom finaliza proiectul la timp. Gândiţi-vă că noi am început lucrările la 1 decembrie şi am făcut 20 kilometri de autostradă. Unde s-a mai întâmplat asta în România?“, a declarat managerul de proiect Cristian Becheru.

Galerie foto cu şantierul A2 Medgidia-Murfatlar



Tot la finele lui iunie este planificată şi deschiderea în întregime, pe cele patru benzi de trafic, a segmentului Medgidia-Murfatlar, ce va face legătura cu tronsonul Murfatlar-Valu lui Traian (14 kilometri, inauguraţi în vara 2011). De la Valu lui Traian, drumul spre litoral continuă cu noua Variantă de ocolire a Constanţei (7 kilometri), ce scoate şoferii la nodul rutier de la Agigea, în şoseaua spre Mangalia (DN 39).

Vechiul drum spre mare DN 22c Cernavodă-Constanţa va putea fi astfel ocolit în întregime, iar şoferii vor scăpa de tranzitarea localităţilor de pe traseu: Ştefan cel Mare-Saligny-Faclia-Mircea Vodă-Satu Nou-Medgidia-Castelu-Poarta Albă-Murfatlar-Valu lui Traian-Constanţa-Lazu.

„Între Cernavodă şi Medgidia sunt 20 kilometri, iar între Medgidia şi Murfatlar – alţi 16 kilometri. Per total, de la Cernavodă la by pass-ul de la Valu lui Traian sunt 50 kilometri ce pot fi parcurşi în 20 minute“, precizează managerul de proiect. Economia de timp este substanţială, ţinând cont că pe vechiul drum durata călătoriei este cel puţin dublă.

image
image
image
image
image
image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite