Constanta: Ana Ica Cocoş, rockeriţa studentă la Conservator

Crede că oamenii ar fi în stare să transforme şi teatrele în mall-uri, dacă aşa ar obţine bani. În timpul liber îi place să participe la seri de karaoke.

A urcat pentru prima oară pe scenă când era la grădiniţă şi avea doar cinci ani. Emoţiile debutului au fost constructive, astfel că doar câţiva ani mai târziu făcea parte din corul clasei.

De atunci, Ana şi-a dat seama cât de mult îi place să cânte şi a transformat ceea ce părea să fie doar un hobby într-o adevărată pasiune pentru muzică.

Părinţii nu au luat în serios preocupările tinerei, crezând că este doar o pasiune trecătoare. „Aş fi putut să mă înscriu mai devreme la un liceu de artă, să învăţ să cânt la un instrument“, spune Ana. Acum, este studentă în anul II la Facultatea de Arte, la secţia de canto şi se bucură de toată susţinerea familiei.

Vrea să aibă trupă

Până acum, a încercat de mai multe ori să pună pe picioare o trupă, cu care să exerseze diferite stiluri muzicale, de la cover-uri până la rock simfonic. „Nu am găsit instrumentişti şi ăsta e motivul pentru care proiectele nu au trecut mai departe de sala de repetiţii“, spune Ana.

Dacă acum este doar în stadiul în care i-ar plăcea să-ş i formeze un grup alăturide care să-şi dezvolte pasiunea pentru muzică, fata crede că pe viitor va cânta live, cu o trupă adevărată în spate.

Pasiunea pentru trupa Nightwish a determinat-o pe Ana să asculte piese care abordează un acompaniament clasic. „Mi-au plăcut foarte mult, aveau un stil aparte, foarte deosebit. De aici începe pasiunea mea pentru tot ce înseamnă clasic. Am păstrat puţin din stilul lor şi am încercat să combin cu ceva personal“, încearcă tânăra să explice stilul ei de interpretare.

„Sunt un artist şi am nevoie de sentimente“

„De fapt, sunt soprană, cu o voce plină“, conchide Ana zâmbind. Îi place trupa Hagged, un grup coral format din aproximativ 20 de membri. Dintre artiştii români îi este greu să numească un favorit, crede că mulţi au potenţial, dar nu au şi compoziţii muzicale adecvate.

Motto-ul după care Ana îşi călăuzeşte paşii este: „Sunt un artist, am nevoie de sentimente ca să trăiesc“. Crede că aşa ar putea să rezume întreaga ei poveşte.

„Fară sentimente nu poţi crea nimic. Chiar şi negative, emoţiile conduc în cele din urmă la ceva. Multe compoziţii muzicale şi opere de artă au fost create în momente de furie“, spune ea.


Citiţi mai multe în Adevărul de Seară!