Colectarea uleiului vegetal uzat continuă în şcolile constănţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concursul „Şi eu colectez separat uleiul vegetal uzat“ continuă în instituţiile de învăţâmânt constănţene. Acesta se desfăşoară în trei etape, în perioada octombrie 2010 - iunie 2011.

În concurs s-au înscris 35 de instituţii de învăţământ, dintre care 17 au reuşit să mobilizeze un număr mai mare de elevi, ocupând astfel un loc în top.

Competiţia are trei etape de colectare, iar la sfârşitul fiecărui prag sunt desemnate primele trei şcoli câştigătoare, avându-se în vedere cantitatea de ulei rezidual colectată şi numărul de elevi implicaţi.

Scopul activităţii este de a informa cetăţenii cu privire la efectele nocive ale  uleiului vegetal uzat, precum şi evidenţierea importanţei colectării acestuia.

„Concursul se adresează tuturor instituţiilor de învăţământ constănţene, care doresc să susţină activ protecţia mediului. Modalitatea desfăşurării concursului este relativ simplă. Recipientele necesare colectării sunt puse la dispoziţie în mod gratuit de către firmele de colectare, la cererea fiecărei instituţii în parte. Aceste recipiente urmează a fi predate periodic firmelor specializate în colectarea uleiului uzat. Şcolile trebuie să facă dovada cantităţii colectate pe baza procesului verbal încheiat cu firma de colectare. Tot pe baza acestuia, la finalul fiecărei etape, se stabilesc primii trei câştigători“, a declarat Andreea Ionaşcu, coordonatorul proiectului.

Peste 2.000 de persoane implicate


În prima etapă a competiţiei s-au implicat aproximativ 2.000 de elevi, peste 50 de cadre didactice şi a fost colectată o cantitate de 716,5 litri de ulei vegetal uzat. Instituţiile care au reuşit să ocupe un loc pe podium au fost Şcoala Viceamiral Ioan Murgescu din Valu lui Traian cu un procent de mobilizare de 35.52%, Şcoala nr. 3 Mangalia cu un procent de 20.33% şi Liceul Omnia Constanţa cu un procent de 15.63%.


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite