Cazul „Secta foamei“, dezgropat la Techirghiol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucea Mandache (43 de ani) din Techirghiol, fostă adeptă a Cultului Bisericii Creştine Adventiste de Ziua a Şaptea, a murit duminică dimineaţă, iar rudele au înmormântat-o a doua zi fără să anunţe autorităţile. În cursul zilei de astăzi ea urmează să fie deshumată.

Rudele şi vecinii susţin că vinovată de moartea femeii este Gabriela Liga (65 de ani), fosta ei cumnată, cu care locuia în casă. „Au înfometat-o până au ucis-o. Am văzut sicriul şi cum avea crucea înfăşurată într-o cârpă. Tot încercau să o ascundă. Au îngropat-o în cimitir“, au povestit Lucian Popescu şi Ana-Marina Stancu, rude cu femeia decedată.

Vecinii se tem de Gabriela şi de celelalte femei din casă care mai sunt în viaţă, Magdalena Liga, fata Gabrielei, şi Samuela Mandache, fiica celei decedate. „Am văzut-o zilele trecute pe Lucea cum se târa în genunchi şi se rezema de casă. Era aşa slabă că nu putea să se ţină pe picoare. O să auzim cât de curând că au murit şi Samuela şi Magdalena“, crede vecina de vizavi. Bunicii lor, Teofil şi Maria Mandache, au pierdut patru rude care au murit prin înfometare.

I-au murit patru rude

„Gabriela a fost adventistă de Ziua a 7-a, dar a fost dată afară de pastor. Se crede mai sus decât oricine şi-şi face propria religie. Din cauza ei au murit Lidia, prima mea soţie, în 2000, a urmat fata mea Cornelia, în 2002, care avea la 20 de ani 15 kilograme. Au urmat Beniamin şi acum Lucea. O să moară şi cele din casă, că sunt subnutrite“, spune îndurerat Teofil Mandache, „supravieţuitor“ al influenţei „Sectei foamei“.

Femeile din casa unde locuia Lucea Mandache le-au spus anchetatorilor că decedata suferea de o boală la membrele inferioare, pe care nu o tratase de peste trei ani. „Ele au anunţat doi nepoţi din Biruinţa că a murit şi să vină să o înmormânteze. Pe noi ne-a anunţat Teofil Mandache, cu care femeile sunt în litigiu, că a murit şi că a văzut cum o duc la groapă marţi“, a declarat comisarul-şef  VasileNicolaiciuc, şeful de post.

„Rudele au spus că nu ştiau că trebuie să fie anunţat un medic şi că au preferat să îngroape cadavrul care începea să miroasă“, a declarat Anda Drăgulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa.

Ieri, locatarele din casa groazei s-au baricadat în casă şi au dat drumul la muzică şi au cântat la trompetă. „Consideră că locul este spurcat şi fac acest ceremonial pentru a curăţa locul“, a explicat  Teofil Mandache.

Anchetatorii au suspiciuni întemeiate legate de moartea femeii, care ar fi putut fi ucisă prin inaniţie, de aceea  urma să deshumeze cadavrul în cursul zilei de astăzi.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite