Campania de vaccinare antigripală va începe la sfârşitul acestei luni la Constanţa. Vezi aici cât costă vaccinul în farmacii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii de familie se vor ocupa de vaccinare (foto arhivă)
Medicii de familie se vor ocupa de vaccinare (foto arhivă)

Şi în acest an Ministerul Sănătăţii va achiziţiona vaccinuri pentru imunizarea gratuită a populaţiei. La Constanţa, campania va începe la finele acestei luni. În ultimele zile, numărul virozelor respiratorii s-a înmulţit, din cauza fluctuaţiilor de temperatură.

„Nu ştim deocamdată câte doze de vaccine vor fi disponibile. Urmează să demarăm procedura de achiziţie, iar până la sfârşitul lunii sperăm să începem campania de vaccinare“, a declarat Mihaela Dinisov, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică.

Astfel, vor fi vaccinate persoanele cu varsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare,  boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical. campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în spitale.

Numărul virozelor respiratorii s-a înmulţit în ultimele zile, din cauza fluctuaţiilor mari de temperatură, aşa că medicii recomandă deja vaccinarea antigripală. Vaccinul este deja disponibil în farmacii şi costă 32 de lei.

Medicii ne recomandă să respectăm cu stricteţe măsurile de igienă personal pentru a evita îmbolnăvirea. Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să asculte sfatul medicilor, să respecte regulile de igienă şi să se vaccineze antigripal, pentru evitarea îmbolnăvirilor. De asemenea, este recomandat să se evite zonele aglomerate şi expunerea prelungită la frig.
 
De asemenea, persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cronice cardiace și respiratorii, este bine să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite