Bugetul Constanţei, în pericol din cauza unei executări silite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Constanţa trebuie să achite în urma unei hotărâri judecătoreşti firmei italiene Fin Co Ge Ro suma de 14 milioane de euro, contravaloarea investiţiilor în infrastructură, în zona Faleză Nord. Dacă nu va achita suma, firma italiană va vinde din terenurile şi clădirile primăriei.

În şedinţa de consiliu local de joi, consilierii constănţeni au fost pe punctul de a nu vota bugetul pe acest an. Motivul a fost expus chiar de edilul Constanţei, Radu Mazăre: „Firma Fin Co Ge Ro a investit într-un proiect frumos, în zona faleză Nord, unde a ridicat un cartier de vile pe malul mării. Noi ar fi trebuit să le asigurăm infrastructura, nu am făcut-o, iar acum ne execută silit".

Tocmeală pe bani publici


Avocatul fimei italiene, Ionel Haşotti, a fost prezent la şedinţa de Consiliu Local. El spune că are de primit de la primărie 14 milioane de euro.

„Totul se desfăşoară în jurul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile din 2005. Primăria ar fi trebuit să respecte contractele de concesiune încheiate, ar fi trebuit să predea terenurile şi să efectueze lucrările de infrastructură pe terenurile proprietatea primăriei. Hotârârea judecătorească mai spunea că în cazul în care nu se execută lucrările de infrastrucută, să le facă Fin Co Ge Ro în contul Primăriei Constanţa. Aşa am făcut şi acum vrem să ne prevedeţi bani în buget", a explicat consilierilor avocatul Ionel Haşotti.

Primăria Constanţa a contestat suma de 14 milioane de euro, evaluatorul instituţiei spunând că ar fi vorba de 10 milioane de euro băgaţi în infrastructură în zona Faleză Nord.

O soluţie de moment oferită de avocatul investitorului italian a fost aceea ca în bugetul pe anul 2011 să fie prevăzută suma de 10 milioane de euro, urmând ca pentru restul de 4 milioane de euro să se judece iar în instanţă. Cu toate acestea, consilierii au votat bugetul local pe anul 2011 fără ca vreun ban să fie prevăzut pentru Fin Co Ge Ro. „În aceste condiţii vom executa patrimoniul primăriei. Nu le vom bloca conturile, dar vom începe să vindem din terenuri şi clădiri", a mai spus Haşotti.

Investiţie blocată pe strada Mihai Eminescu

Întrucât primăria nu-şi achită datoria faţă de Fin Co Ge Ro, investitorul italian nu poate începe lucrările pe strada Mihai Eminescu, acolo unde sunt prevăzute a fi construite cele mai înalte blocuri din Constanţa, dar şi hoteluri de lux, heliport, un bussiness center, parcări. Şantierul ar fi trebuit să fie deschis la 1 martie, însă investitorul italian nu exclude posibilitatea retragerii de pe piaţa locală.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite