Constanţa: Braconier prins pe Canalul Dunăre - Marea Neagră
0
Jandarmii constănţeni, împreună cu inspectori ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, au prins în flagrant delict, în apropierea localităţii Mircea Vodă, un bărbat în timp ce întindea mai multe plase monofilament în apele canalului.
În urma verificăriloe efectuate, oamenii legii au descoperit asupa lui Petru Greavu, de 51 ani, din Medgidia, două plase monofilament în lungime totală de 80 de metri şi o ambarcaţiune confecţionată artizanal dintr-o cameră auto, cu diametrul de 1,5 metri învelită într-o husă din material sintetic. Bărbatului i-au fost ridicate, în vederea confiscării, uneltele de pescuit. Jandarmii au întocmit actele premergătoare pentru comiterea faptei de utilizare de plase monofilament. Dosarul urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.