Constanta: Bloc de şase etaje debranşat de la reţeaua de apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Bloc de şase etaje debranşat de la reţeaua de apă
Constanta: Bloc de şase etaje debranşat de la reţeaua de apă

Proprietarul riscă să se aleagă cu plângere penală. Reprezentanţii Regiei de Apă Constanţa susţin că nu există un contract de prestări servicii pentru imobilul aflat în construcţie care era branşat ilegal.

Angajaţii de la Corpul de Control ai SC RAJA Constanţa au mers, ieri, la un imobil din zona centrală a oraşului unde în urma verificărilor s-a stabilit că nu deţinea contract de furnizare apă şi servicii de canalizare.

Utilajele s-au oprit pe strada George Enescu  unde se construieşte un bloc cu demisol, parter şi şase etaje unde urmau să fie amenajate şi spaţii comerciale.

 „Fostul proprietar a reziliat contractul cu Regia de Apă acum doi ani, iar între timp s-a ridicat o construcţie nouă pentru care nu există contract şi nici aviz“, a declarat purtătorul de cuvânt Irina Oprea.

Branşare, pe cont propriu

Reprezentanţii firmei au refuzat să dea declaraţii motivând că deţin actele necesare. În schimb, în faţa reprezentanţilor Regiei de Apă, fiul proprietarului, Adam Muşu ar fi recunoscut că pentru imobilul aflat în construcţie, nu există un contract pentru furnizarea apei potabile.

 „Lucrarea de branşare s-a făcut în regie proprie, fără a avea avizele necesare eliberate de RAJA. Toate aceste declaraţii au fost consemnate şi în procesul verbal de constatare încheiat la faţa locului, care a fost semnat şi de către Muşu Adam“, a mai precizat Irina Oprea.

 Ea a mai spus că reprezentanţii firmei s-ar face vinovaţi de furt de apă potabilă şi înşelăciune, motiv pentru care reprezentanţii regiei vor înainta plângeri penale către procurori.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite