Constanţa: Bebe Pitei, fotograful militant pentru mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vrea să organizeze o tabără de fotografie ecologică pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la efectul negativ pe care turiştii îl au asupra mediului.

Despre fotografie - meseria sa de suflet, Bebe Pitei vorbeşte din suflet. Îşi aminteşte cu drag de debutul său în domeniu: la Eforie Nord ca laborant la un fotograf particular - Constantin Grigorescu, fost furnizor al Curţii Regale. „Mă gândesc deseori la el şi la soţia sa Emilia - cu pioşenie şi recunoştinţă - pentru multele taine ale fotografiei“, mărturiseşte Bebe.

Paşii l-au purtat şi pe la Staţiunea Centrală de Cercetări Zootehnice Palas, unde l-a avut ca şef pe inginerul Gabriel Vicovan, „un talentat şi riguros tehnician al fotografiei“. A lucrat ca fotograf şi în Marina Militară, ca personal civil.

Îşi aminteşte, zâmbind nostalgic, despre primul moment în care a ţinut în mână un aparat de fotografiat. „A fost dragoste la prima vedere. Aveam cam 16 ani când mi-am cumpărat un aparat vechi, cu banii din vânzarea unui palton nou, care era cam mare pentru mine. Pe vremuri hainele se luau puţin mai mari, să fie şi pentru anul următor. Dar când s-a aflat despre isprava mea am avut mari probleme“, mărturiseşte Bebe Pitei. Din păcate nu mai are acel prim aparat. Era un aparat cu burduf, care nu a rezistat prea mult în mâinile „expertului“ de la acea vreme.

Aparatul preferat

Bebe Pitei spune că marca preferată pentru aparatele foto este Nikon, dar aparatul său de suflet este un Leica, fabricat în 1939, care încă funcţionează. „Îl scot din dulap, îl pup şi-l pun la loc“, spune Bebe.

Starea de sănătate i-a impus o pauză în activitatea de fotograf. „Consider că sunt un om al momentului şi că am un spirit de observaţie foarte ascuţit“, explică Bebe Pitei.

Transmite cunoştinţele

Când nu a mai putut să alerge la evenimente, Bebe Pitei a decis că a venit momentul să transmită mai departe din secretele meseriei sale.
„Am aproape 60 de prieteni, care îmi sunt elevi, şi cărora le împart cu drag din tainele fotografiei şi din experienţa mea de-o viaţă“, povesteşte fotograful. De acei elevi îl leagă ceva special. „Din august 2009 tocesc scările spitalului pentru tratamente, iar în urmă cu o aproape două luni am suportat o amputaţie a antepiciorului. Înainte de a mă interna am scos la vânzare, la un preţ modic, o trusă foto la care elevii ştiau că ţin foarte mult. M-au rugat să nu o vând, dar nu aveam încotro. A doua zi, m-am trezit cu unii dintre elevi la mine acasă şi, oarecum jenaţi, mi-au explicat că nu vor să mă jignească şi că au strâns nişte bani cu speranţa ca îmi voi putea salva aparatul. Nu m-am putut stăpâni şi mi-au dat lacrimile“, povesteşte emoţionat Bebe Pitei.

Acelaşi gest l-au făcut şi colegii de la Şcoala de Arte Populare, unde predă fotografia, care l-au susţinut financiar.

Proiect de suflet

Acum Bebe Pitei vrea să dea ceva înapoi celor care l-au ajutat. Vrea să organizeze o tabără ecologică de fotografie şi, împreună cu elevii săi, să încerce ca prin puterea exemplului să convingă turiştii de impactul nefast şi ireversibil pe care îl au asupra naturii.

Proiectul se va numi „Oxigen“ şi are ca scop realizarea unui film documentar de 15 - 20 de minute despre acţiunile desfăşurate în timpul taberei de fotografie ecologică. Totul se va finaliza cu o expoziţie, care va avea loc în luna august la Muzeul de Artă Constanţa. Expoziţia, care se doreşte a fi una militantă, se va repeta la Mangalia şi Bucureşti.

Citeşte mai multe în !

stampila ads
Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite