Bătrânul schilodit de Anastasia Tănase, operat din nou
0
Gheorghe Chioaru (72 de ani) a rămas infirm după ce Anastasia Tănase (19 ani) a intrat în intersecţia Bulrvardului Ferdinand cu strada Mihai Viteazul pe culoarea roşie a semaforului. Chinurile nu s-au oprit însă aici pentru preşedintele „Omenia": în urmă cu câteva zile bătrânul a fost spitalizat din nou. În timp ce se afla în casă, a făcut o mişcare greşită şi a căzut pe podea, fracturându-şi femurul, tot la piciorul
Un groaznic accident de circulaţie s-a produs în urmă cu un an, în data de 24 august 2010, pe strada Ferdinand, pe treptele din faţa Teatrului Fantasio. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Caselor de Ajutor Reciproc „Omenia" Gheorghe Chioaru (72 de ani) a rămas infirm după ce Anastasia Tănase (19 ani), fica unei familii înstărite de machedoni, a intrat în intersecţia cu strada Mihai Viteazu, pe culoarea roşie a semaforului.
Şoferiţa se afla la volanul bolidului primit la majorat, un BMW X6 (B 18 EKE). Anastasia, prietenă apropiată cu Răducu Mazăre, a izbit în plin un autoturism KIA, condus de Florentina Dicu (25 de ani), fiica patronului DIA Auto, o şcoală de şoferi şi s-a oprit pe treptele teatrului, unde Chioaru se plimba în compania unui prieten.
Simona Anastasia Tănase abia își recuperase permisul de conducere, după o suspendare de 30 de zile pentru depășire neregulamentară. În câteva luni de șofat, ea a adunat deja cinci sancțiuni pentru nepurtarea centurii de siguranță.
Consecinţe tragice
În urma accidentului Chioaru a fost supus la două intervenţii chirurgicale. Ultima l-a lăsat infirm: medicii i-au amputat piciorul stâng, de deasupra genunchiului. O fundaţie umanitară l-a sprijinit să-şi procure o proteză pentru a putea să se deplaseze, cât de cât.
Chinurile nu s-au oprit însă aici pentru preşedintele „Omenia": în urmă cu câteva zile bătrânul a fost spitalizat din nou. În timp ce se afla în casă, a făcut o mişcare greşită şi a căzut pe podea, fracturându-şi femurul, tot la piciorul beteag.
„Dacă nu ar fi fost accidentul, în urma căruia am rămas infirm, nu s-ar fi întâmplat aşa ceva. Un rău îl atrage pe altul", a declarat Chioaru pentru „Adevărul", de pe patul de spital.
Bătrânul a fost supus marţi unei noi intervenţii chirurgicale, la Spitalul de Urgenţă Floreasca. „Mi-au scos o parte din femur şi l-au înlocuit cu o articulaţie metalică. Nu mă simt bine deloc", a afirmat Chioaru, care se afla miercuri încă în Secţia de Reanimare, postoperator.
Anchetă fără sfârşit
De pe patul de suferinţă, victima s-a arătat nemulţumită de modul cum decurge ancheta în cazul său.
La cererea sa, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă nici aşa cercetările nu au fost urgentate.
Expertiza criminalistă şi tehnică prin care se stabileşte dinamica producerii accidentului a fost trimisă la Parchet abia de câteva zile.
„Expertiza respectivă nu stabileşte absolut nimic. Nu spune cine a intrat pe roşu, cine este responsabil de accident, deşi expertul a avut la dispoziţie diagrama semafoarelor, pe care am obţinut-o de la Primăria Constanţa. Expertul a lăsat practic maşinile «să se certe» între ele", a declarat Chioaru.
„Niciuna dintre părţile implicate nu este mulţumită de rezultatul expertizei. Fiecare şi-a exprimat dorinţa de a veni cu câte un expert", au declarat surse din anchetă.
Practic, în acest dosar este cercetată atât Anastasia Tănase dar şi Florentina Dicu, ambele sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
„Am un singur mesaj pentru şoferiţa care m-a mutilat. Nu va scăpa de mâna lungă şi dreaptă a legii. Am să îmi caut dreptatea până o găsesc", a mai afirmat bătrânul infirm.