Constanţa: Bani pentru laboratoarele de analize medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Bani pentru laboratoarele de analize medicale
Constanţa: Bani pentru laboratoarele de analize medicale

Constănţenii se plâng mereu că trebuie să aştepte prea mult timp pentru a-şi putea face analizele medicale. Majoritatea laboratoarelor lucrează pe bază de programări, în aceste condiţii oamenii fiind nevoiţi să respecte programările făcute sau să-şi facă analizele contra-cost.

Lipsa fondurilor  este o problemă care trenează în sistemul sanitar constănţean şi nu numai. De cele mai multe ori, medicii de familie eliberează trimiteri la analize gratuite, iar reprezentanţii laboratoarelor nu le pot onora, asta pentru că Ministerul Sănătăţii a redus drastic fondurile alocate laboratoarelor pentru efectuarea de investigaţii gratuite.

În 2008, cele 44 de laboratoare din judeţul nostru au primit suma de 13,6 milioane lei pentru efectuarea analizelor gratuite, iar anul acesta doar 11,8 milioane lei.

Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa au făcut demersuri la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru deblocarea unui procent de 10% pentru introducerea a 500.000 lei la laboratoare şi 500.000 lei pentru centrele de imagistică.  „Cu aceşti bani vom putea face suplimentări pentru lunile iulie şi august“, a declarat şeful CJAS, dr. Liviu Mocanu.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite