Constanţa: Ucis pe Autostrada Soarelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Ucis pe Autostrada Soarelui
Constanţa: Ucis pe Autostrada Soarelui

Corneliu Dumitru, fiul inspectorului şcolar de geografie Virgil Dumitru, a fost înmormântat ieri. Tânărul care abia împlinise 28 de ani și-a pierdut viața duminică seara, într-un accident de circulație petrecut pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 75.

Corneliu Dumitru se afla într-un Opel cu care se întorcea de la mare, împreună cu un grup de prieteni. El călătorea pe bancheta din spate și a fost singura victimă a accidentului. Șoferul unui Jeep nu s-a asigurat la depășirea Opelului, pe care l-a acroșat și l-a proiectat direct în şanţ.

„Pe data de 9 iulie împlinise 28 de ani. Era un băiat excelent şi cel mai bun frate pe care şi l-ar fi putut dori o soră. Simt că s-a rupt o parte din mine. Cornel m-a sprijinit mereu, atât pe mine, cât şi pe părinţii mei. A oferit iubire necondiţionată tuturor. Era un prieten de nădejde, a fost un om foarte sufletist! A absolvit Facultatea de Matematică-Informatică la Universitatea Ovidius  şi a lucrat ca programator în cadrul companiei ITC din Bucureşti. Dumnezeu a mai chemat un înger în Rai şi el ne va veghea de sus mereu“, scria Dana Dumitru, sora tânărului, pe un forum unde se comenta acccidentul.

Tot Inspectoratul Şcolar a fost la înmormântare

La slujba de înmormântare de la Cimitirul Central s-au strâns toţi inspectorii şcolari, profesori de geografie, directori de unităţi de învăţământ, colegi etc.  Activitatea Inspectoratului Şcolar Judeţean a fost sistată pentru câteva ore, tot personalul ținând să participe la slujba funerară. Cea mai afectată era inspectorul şcolar general adjunct Adriana Gheorghe, care ne-a mărturisit că Virgil Dumitru îi este ca un frate şi încearcă să-i fie alături şi să-i aline durerea atât cât poate.

Un tânăr deosebit

Inspectorul școlar general Petrică Miu a declarat că acest accident îl pune pe gânduri, mai ales că survine la scurt timp după decesul unui alt tânăr mort într-un accident rutier, Cristian Mărgulescu, care tocmai susținea examenul de bacalaureat la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân.

„Este o tragedie ce s-a întâmplat şi îi suntem alături colegului nostru Virgil Dumitru în greaua suferinţă provocată de moartea fiului său. Deja mă gândesc să introduc în şcoli un program educaţional prin care tinerii de clasele a XI-a şi a XII-a să înţeleagă că viteza ucide“. Petrică Miu și-a amintit că în urmă cu zece ani a fost preşedinte al comisiei de bacalaureat la liceul lui Corneliu. „A fost un copil excelent“, a adăugat Miu.

„Pierderea e ireparabilă. Ne  vom aminti mereu cu drag de el. Era un prieten foarte bun“, au putut să spună Marius Melinte şi Florin Vlăsceanu. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite