Au oferit șpagă polițistului ca să-i scape de dosar penal
0Doi bărbați sunt cercetați pentru dare de mită după ce au oferit bani unui agent de Poliție, care-i surprinsese în timp ce furau. În schimbul banilor polițistul ar fi trebuit să rupă actele din dosarul penal.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă seara. Trei tineri au fost prinşi sâmbătă seara, în timp ce încărcau cu un excavator ţeavă metalică într-un camion, pe un câmp din apropiere de Lumina.
Utilajul şi autovehiculul de transport fuseseră închiriate de la Grupul Social Nazarcea. Ei au furat aproximativ 40 de metri din conducta ce aparţine unei societăţi comerciale. Pe o suprafaţă de aproximativ 60 metri, terenul era decopertat iar hoții doar ce încărcau componentele.
Surprinși în flagrant delict, doi dintre suspecți s-au oferit să cumpere bunăvoința polițistului. Omul legii s-a arătat de acord. Doi dintre suspecți s-au prezentat câteva ore mai târziu la întâlnirea cu agentul, căruia i-au oferit suma de 950 de lei.
Mituitorii au fost reținuți.