Astăzi s-a încheiat exerciţiul militar Black Sea Rotational Force 11

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceremonia de încheiere a exerciţiului la care au participat aproximativ 800 de militari, dintre care 200 români, s-a desfăşurat astăzi la Centrul Administrativ al Bazei din Mihail Kogălniceanu. Militarii români şi americani au efectuat şi un exerciţiu demonstrativ.

„Black Sea Rotational Force 11" a început la 27 aprilie, fiind organizat de Corpul Infanteriei Marine al Statelor Unite ale Americii din Europa în cooperare cu trei categorii de forţe ale Armatei Române.

La exerciţiu au participat aproximativ 800 de militari din Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Georgia, Grecia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Statele Unite ale Americii şi Ucraina.

Militarii au desfăşurat activităţi de instruire pentru operaţiuni de menţinere a păcii, având ca scop întărirea relaţiilor de cooperare regională dintre armatele statelor participante.

România a participat la acest exerciţiu cu peste 200 militari din cadrul Batalionului de Infanterie Marină al Forţelor Navale, o companie de infanterie din Forţele Terestre, un detaşament căutare-salvare şi un elicopter din cadrul Forţelor Aeriene.

În cadrul exerciţiului, militarii americani au construit în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa o pistă de aterizare pentru elicoptere.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite