Asasinul călugărului din Ghindăreşti va fi expertizat psihiatric

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simion Ivan l-a decapitat pe călugărul Alexe Artion
Simion Ivan l-a decapitat pe călugărul Alexe Artion

Procurorii care anchetează crima din Ghindăreşti au cerut Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa ca Simion Ivan (50 de ani) să fie expertizat psihiatric. Bărbatul este acuzat că l-a ucis cu lovituri de topor şi l-a decapitat pe călugărul Alexe Artion (40 de ani).

Anchetatorii au cerut transferarea lui Simion la penitenciarul Poarta Albă. El va fi dus, pe perioada efectuării expertizei psihiatrice la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Constanţa de la Palazu Mare.
„Am cerut să se stabilească dacă Simion Ivan are discernământ în raport cu fapta comisă, dacă era şi este în deplinătea facultăţilor mintale dar şi dacă suferă de vreo afecţiune psihică ce necesită tratament medical“, a declarat Andrei Bodean, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Expertiza psihiatrică va fi efectuată de trei medici, conduşi de preşedintele comisiei, un medic desemnat din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală. Procedura este complicată: Simion Ivan va fi testat timp de câteva ore pe zi iar psihologii îi vor analiza inclusiv relaţiile de familie.
Procurorul a mai arătat că expertiza psihiatrică în cazul unui individ acuzat de omor deosebit de grav este o procedură obligatorie: numai specialiştii pot decide dacă făptaşul poate răspunde penal.

Crima a fost comisă în noaptea de 18/19 noiembrie 2011. Ucigaşul şi-a recunoscut fapta şi a declarat că a consumat alcool împreună cu victima sa şi că l-a ucis din cauză că s-a dezbrăcat în faţa sa şi i-a propus să facă sex.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite