Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, are datorii la Fisc de 42 de miliarde de lei vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Finanţelor Publice Constanţa a pus sechestru pe bunurile Arhiepiscopiei Tomisului pe motiv de neplată a contribuţiilor aferente salariilor preoţilor către bugetul de stat. Datoria depăşeşte 4.200.000 de lei.

După ce Arhiepiscopia Tomisului a anunţat că bunurile sale nu pot fi puse sub sechestru, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Constanţa a făcut publice obligaţii fiscale restante către bugetul general. Suma pe care o datorează ÎPS Teodosie este de 4.216.119 de lei, adică peste 42 de miliarde de lei vechi.

Pentru recuperarea obligaţiilor fiscale restante, Fiscul a pus proprire pe conturile deschide la BRD, BCR, Raiffeisen Bank, Bancpost, Banca Românească, Unicredit Ţiriac Bank, Garanti BanK, a anunţat Bogdan Huţucă, directorul executiv al DGFPJ Constanţa.

Au fost puse sub sechestru următoarele bunuri:

- jumătate din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă totală de 9 hectare şi 5.000 de metri pătraţi, situat în extravilanul oraşului Ovidiu, judeţul Constanţa;
- imobil reprezentând Palatul Arhiepiscopal în suprafaţă construită de 810 metri pătraţi situat în Constanţa, strada Arhiepiscopiei nr.23, deţinut în baza Deciziei Civile nr.249/C/28.10.2009 a Curţii de Apel Constanţa;
- imobil reprezentând apartament două camere şi dependinţe în suprafaţă de 46,57 de metri pătraţi situat în Constanţa;
- imobil reprezentând teren intravilan arabil în suprafaţă măsurată de 250 de metri pătraţi, situat în Constanţa;
- imobil reprezentând teren intravilan aferent curţii construcţiei, în suprafaţă măsurată de 497 de metri pătraţi (din acte în suprafaţă de 496,50 mp) intravilan, situat în Constanţa;
- Volkwagen Passat, Volkwagen Golf, Dacia Super Nova, Dacia Papuc, două Dacii Logan, două autospecializate Furgon Roman, un Autotractor,  un Volkswagen Caddy, un Daewoo Cielo, un Citroen Xsara şi un ARO.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite