Arestat după ce a încercat să mituiască doi poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Mirea, bărbatul care a încercat să mituiască, ieri, doi poliţişti ca să scape de un dosar penal, a fost arestat. El este acuzat de dare de mită dar şi de comiterea a trei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Mirea a oferit poliţiştilor din Corbu 300 de euro sau echivalentul în lei ca să nu îi întocmească dosar penal  după ce a fost prins conducând fără permis.

Marian Mirea a fost văzut în, în zona comunei Corbu, în ziua de 6 iunie. Poliţiştii, Cristian Drăgan şi Alexandru Cocoloş i-au făcut semn să tragă pe dreapta, însă şoferul nu s-a conformat. Poliţiştii l-au urmărit, l-au blocat şi l-au dat jos din maşină.

Când a văzut că nu are nicio cale de scăpare Mirea le-a propus oamenilor legii să accepte 2000 de lei şpagă sau 300 de euro, iar în schimbul banilor, ca să se facă că nu l-au văzut. Agenţii de Poliţie s-au arătat a fi de acord însă imediat după aceea au sunat la Direcţia Generală Anticorupţie.

În cursul anchetei procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au descoperit că Mirea nu era la prima abatere. El comisese nu mai puţin de 20 de încălcări la regimul circulaţiei rutiere, fiind oprit în repetate rânduri pentru că circula cu viteză excesivă. De aceea avea permisul suspendat de mai bine de un an. Cu toate acestea el a fost prins de cinci ori conducând fără permis, în judeţele Constanţa, Călăraşi, Ilfov dar şi în Capitală.  Bărbatul a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.



Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite