Andreea Milea : Solista de la malul mării cu glas de ciocârlie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Solista Andreea Milea iubeşte muzica populară
Solista Andreea Milea iubeşte muzica populară

Tânăra a participat la numeroase festivaluri de muzică populară, unde a reuşit aproape de fiecare dată să obţină locul I.

Învăţătoarea sa Georgeta Burghişan a fost cea care i-a descoperit talentul. Mai târziu profesoara şi interpreta Elena Ionescu Cojocaru a fost cea cu care Andreea a lucrat şi alături de care a absolvit Şcoala Populară de Artă.

Primul premiu

În prezent, Andreea face parte din ansamblul Prietenia, unde este solistă vocală şi dansatoare, iar din 2007 cântă în Ansamblul Plaiuri Dobrogene. Totul a început cu Festivalul Fiii Dobrogei din anul 2002, când Andreea a obţinut premiul special al juriului. Tot atunci a început să ia lecţii de canto. Un an mai târziu, la acelaşi festival, Andreea a luat locul I. La Festivalul Naţional „Dor de cânt românesc“, micuţa solistă a fost tot pe primul loc.
Lista festivalurilor la care tânăra a fost pe locul I continuă: Festivalul Naţional de la Sebeş, Festivalul Naţional de la Cluj, Festivalul Judeţean din Constanţa. Dar acestea nu sunt singurele performanţe ale Andreei.

În anul 2006 a fost plecată în Franţa unde a susţinut mai multe spectacole.„Am mai avut şi alte invitaţii la festivaluri din străinătate, însă nu le-am putut onora pe toate. Faptul că eram ocupată cu şcoală, dar şi probleme de altă natură m-au împiedicat să particip la toate concursurile la care aş fi vrut“, spune Andreea. Printre idolii solistei se numără celebra interpretă de muzică populară Maria Ciobanu, dar şi dive consacrate ale muzicii internaţionale cum ar fi Celine Dion, Mariah Carey sau Christina Aguilera.

Tânăra are planuri mari de viitor. „Aş vrea să pot continua pe plan muzical, dar mi-ar mai plăcea să lucrez în televiziune, să fiu prezentator“, mărturiseşte Andreea. Muzica nu este însă singura pasiune a tinerei. „Îmi plac limbile străine, tenisul de câmp şi îmi mai place să înot“, a spus tânăra interpretă.

Ciţiţi mai multe în de astăzi!

image
image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite