Anca Boagiu: „La vară, trenul va face de la Bucureşti la Constanţa două ore şi jumătate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În prezent, trenul face cel puţin cinci ore între Capitală şi litoral
În prezent, trenul face cel puţin cinci ore între Capitală şi litoral

Prezentă astăzi la Constanţa, ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor, Anca Boagiu, a discutat despre Autostrada Soarelui şi despre calea ferată care face legătura între Bucureşti şi Constanţa. Ea crede că Autostrada A2 şi calea ferată vor fi date în exploare la vară.

După vizita pe şantierul Autostrăzii Soarelui, de ieri, ministrul Anca Boagiu nu oferă pronosticuri favorabile privind finalizarea lucrărilor. „Când am venit în acest minister, am aflat că autostrada va fi terminată anul acesta. Eu sunt moderată şi spun că va fi dată doar în exploatare, urmând ca anul viitor să facem recepţia", a spus ea.

Autostradă pe un singur sens

Anca Boagiu a explicat unde sunt probleme pe şantierul autostrăzii: „Suntem obligaţi să ne legăm mereu de numărul redus de arheologi, de aceea am dat dispoziţie colegilor mei să angajeze specialişti care să rezolve problemele legate de partea de descărcare arheologică". Astfel, la vară se va circula pe autostradă până la Constanţa pe un singur sens.


Venim cu trenul la vară în două ore şi jumătate

Ministrul a discutat şi despre proiectul de investiţie în calea ferată. „Este proiectat să se circule pe calea ferată de la sfârşitul lunii iunie. Vom ajunge cu trenul de la Bucureşti la Constanţa în două ore şi jumătate", apreciază Boagiu.

În prezent, pe ruta Constanţa - Bucureşti trenurile fac aproximativ cinci ore.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite