Constanţa: Alexandra Pavel - Olimpică naţională la limba rusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Alexandra Pavel - Olimpică naţională la limba rusă
Constanţa: Alexandra Pavel - Olimpică naţională la limba rusă

În acest an a luat premiul I la olimpiada naţională de limba rusă. Visul ei este să studieze la o universitate din Moscova. Este pasionată de muzică şi fotografie.

Pasiunea ei pentru limba rusă e explicabilă: Alexandra e lipoveancă. Copilăria şi-a petrecut-o la Sarichioi, un sat din judeţul Tulcea, situat pe malul lacului Razim. E o adolescentă frumoasă, veselă şi foarte prietenoasă. „Mă ataşez repede de oameni, îmi fac prieteni în scurt timp. În schimb, sunt foarte încăpăţânată“, se caracterizează Alexandra.

De la Sarichioi, la Constanţa

Când era mică, îşi dorea să devină medic, fascinată fiind de oamenii în halat alb care iau durerea cu mâna. „Mama mea a avut diverse probleme de sănătate, iar eu, copil fiind, îmi doream foarte mult s-o ajut, s-o vindec“, mărturiseşte Alexandra. Nu a renunţat definitiv la această idee, însă, în timp, interesele ei s-au schimbat.

În clasa a II-a a început să studieze limba rusă, iar după ani de studiu intensiv, în clasa a VII-a a participat pentru prima oară la olimpiada naţională şi a obţinut premiul al III-lea. Un an mai târziu a reuşit să se claseze pe locul secund. Anul trecut a fost admisă la cel mai bine cotat liceu din Constanţa: Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, clasa de Matematică - Informatică intensiv. „Am optat pentru un liceu din Constanţa, pentru că mi se pare că este un oraş cu oportunităţi“, spune Alexandra. A început să studieze limba rusă şi la Constanţa, iar în clasa a IX-a a obţinut premiul I la olimpiada naţională.

Visul ei este să studieze aprofundat limba lui Dostoievski, să urmeze o facultate în domeniu, dar nu în România, ci la Moscova. În fiecare săptămână, sâmbăta participă la orele de limba rusă de la Şcoala nr. 12 B.P. Haşdeu, din Constanţa, cu profesorul Natalia Vîlcovan. Citeşte cărţi în limba rusă, ascultă muzică rusească - atât uşoară, cât şi tradiţională. „Cărţile le iau de la profesoara mea, care le primeşte de la familia ei din Sankt Petersburg“, spune Alexandra. În afară de asta, tânăra mai are o pasiune: muzica. Ea face parte din corul liceului şi din ansamblul comunităţii ruşilor lipoveni din Sarichioi.

E foarte legată de familie

E pasionată de fotografie. În această vară, cele trei surori mai mari i-au oferit un aparat semiprofesional, aşa că Alexandra îşi exersează zilnic  talentul de fotograf. Are câteva fotografii de care e mândră. În toate se regăseşte marea sau Dunărea.

Vorbeşte la superlativ despre părinţii şi despre surorile ei. „Aş putea spune că de la fiecare am avut câte ceva de învăţat. Sora mea cea mai mare e foarte harnică, cea mijlocie este studioasă, iar de la cea de-a treia am avut de învăţat multe aspecte legate de socializare“, spune Alexandra Pavel. Pentru că este foarte legată de familie, vacanţele şi le petrece acasă, la Sarichoi.

Aflaţi mai multe despre pasiunile unei olimpice de limba rusă din Adevărul de Seară!

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite