Alegeri la Universitatea „Ovidius”. Ce aşteaptă electorii de la viitorul rector FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urnele au fost deschise la ora 8.00
Urnele au fost deschise la ora 8.00

Astăzi este ales rectorul Universităţii „Ovidius”. Urnele au fost deschise la ora 8.00, iar până la ora 11.30 prezenţa la vot era de 35%, a anunţat juristul Loredana Dan, preşedintele Biroului Electoral Central.  

Candidează la funcţia de rector al Universităţii „Ovidius” patru profesori universitari. Este vorba despre Eden Mamut (51 de ani), profesor la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, Mihai Gîrţu (45 de ani), decanul Facultăţii de Fizică, Chimie şi Tehnologia Petrolului, Dănuţ Tiberius Epure (41 de ani), decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, şi Marian Cojoc (51 de ani), actualul prorector pe probleme de învăţământ.

În primele ore ale zilei au votat şi trei din cei patru candidaţi la funcţia de rector. Este vorba despre profesorii Mihai Gîrţu, Danuţ Epure şi Eden Mamut. 
Urnele au fost deschise la ora 8.00, iar până la ora 11.30 prezenţa la vot era de 35%, a anunţat Loredana Dan, preşedintele Biroului Electoral. „Ne dorim să ne fie mai bine”, au spus cei care au ieşit de la vot.

  Conf. univ. dr. Liliana Mărunţelu 

„Aştept să se schimbe relaţia interumană, să existe o comunicare autentică şi să dispară lupta pentru putere şi avariţia”, a spus conf. univ. dr. Liliana Mărunţelu, de la Facultatea de Litere. 

  Conf. univ. dr. Daniel Sărăcescu  

„Aştept normalitate, o atmosferă liniştită de lucru, condiţii de lucru mai bune, transparenţă, comunicare, dialog, iar competenţa să fie promovată”, punctat şi conf. univ. dr. Daniel Sărăcescu, de la Facultatea de Arte, la ieşirea din secţia de votare.

  Conf. univ. dr. Monica Chesnoiu  

„Mi-aş dori ca viitorul rector să fie un om rational, care promovează capacitatea oamenilor de ştiinţă, să dea dovadă de competenţă şi echidistanţă în relaţia cu toţi angajaţii Universităţii”, a declarat Monica Chesnoiu, conferenţiar la Facultatea de Litere.

  Dana Dascălu  

Au drept de vot nu doar cadrele didactice şi de cercetare titulare din universitate, ci şi reprezentanţii studenţilor din Senatul universitar, respectiv reprezentanţii studenţilor din Consiliile facultăţilor. „Ne-am dori ca rectorul să permit o mai mare implicare a studenţilor în problemele şi viitorul universităţii”, au spus studentele Valentina Stelian şi Dana Dascălu. 

Astăzi, sunt aşteptate la secţiile de votare amplasate la cantina universităţii, pe Bulevardul Mamaia, 766 de persoane. Urnele se vor închide la ora 20.00.

Conf. univ. dr. Liliana Mărunţelu
image
Conf. univ. dr. Monica Chesnoiu
image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite