UPDATE: Patru mașini s-au făcut praf la intrarea în stațiunea Mamaia FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii cercetează cauzele accidentului
Poliţiştii cercetează cauzele accidentului

Un grav accident a avut loc în această dimineaţă în dreptul telegondolei. Patru autoturisme au fost implicate, iar victimele au fost scoase dintre fiare cu ajutorul echipajelor de la descarcerare.

UPDATE 14.30: Poliţiştii au stabilit cum s-a produs accidentul de azi dimineaţă. Valentin  Pălătău (25 de ani) se afla la volanul automobilului său marca Peugeot şi se deplasa pe banda a treia a şoselei ce leagă oraşul Năvodari de staţiunea Mamaia. Din cauza neatenţiei, şoferul a lovit o Dacie, condusă de Alexandru Staicu (24 de ani), care circula în acelaşi sens, pe banda a doua.

În urma impactului, autovehiculul Peugeot a fost proiectat pe contrasens şi a izbit în plin două maşini: o Toyota, condusă de Sorin Teican (37 de ani) şi un Renault condus de Mariana Gheorghe( 42 de ani).

În urma impactului nimicitor patru persoane au fost rănite. Victimele au fost scoase cu greu dintre fiarele contorsionate ale maşinilor.  Valentin Pălătău, şoferul automobilului marca Peugeot, se află în stare gravă. Conducătorul maşinii Toyota, Sorin Teican,  Alexandru Teican,pasagerul din dreapta şi Mihaiţă Tiu, ocupantul scaunului din dreapta al maşinii marca Peugeot au fost răniţi uşor şi se află în afară oricărui pericol.

Accidentul rutier s-a produs în această dimineaţă la ora 9.10.


UPDATE 10.25
: În accident au fost implicare trei autoturisme: un Peugeot cu numere de Bulgaria, o Toyota Corolla şi un Renault Megane. Accidentul a avut loc în jurul orei 9.30. Din primele informaţii nu sunt morţi. Atât șoferii autoturismelor, cât și pasagerii au fost transportați de urgență la Spitalul Județean.


La faţa locului s-au deplasat şi  echipajele de la descarcerare. Acestia au fost nevoiţi să intervină pentru a scoate victimele din maşinile făcute praf. Poliţiştii încă sunt prezenţi la locul accidentului și cercetează cazul pentru a stabili cine este vinovat. Traficul din Constanța spre Năvodari a fost blocat.





Poliţiştii cercetează cauzele accidentului
Poliţiştii cercetează cauzele accidentului
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite