UPDATE Accident groaznic în Constanţa: un motociclist a murit după ce a intrat cu viteză într-un autoturism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut luni seara pe Bulevardul Aurel Vlaicu, la intersecţia cu strada Cumpenei. Poliţiştii Serviciului Rutier Constanţa spun că un motociclist a intrat cu viteză într-un autoturism.

Update: Poliţiştii constănţeni au stabilit cum s-a produs accidentul. Anchetatorii spun că Gigel Trifu (45 de ani) conducea un Logan pe bulevardul Aurel Vlaicu şi la intersecţie cu strada Cumpenei a încercat să facă un viraj stânga, peste marcajul axia dublu continuu. Nu a acordat prioritate şi nu şi-a luat nicio măsură de precauţie. Motociclistul, Claudiu Alexandru Marian (16 ani) a intrat în Logan din lateral, în plin. Tânărul nu avea permis de conducere. 

Update: La locul accidentului s-au adunat câteva zeci de persoane de etnie romă, care au intrat în conflict cu oamenii legii. Familia defunctului a adus la locul unde s-a produs accidentul o dubă în care intenţiona să pună trupul neînsufleţit al motociclistulu. Rudele doreau să transporte cadavrul acasă, ca mai apoi să-l îngroape după tradiţia musulmană.

A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a-i determina pe cei adunaţi din familia de romi să transporte decedatul la morga Cimitirului Central, unde urmează să fie efectuată necropsia aşa cum cere legea în cazul unui accident rutier. Jandarmii au folosit spray-uri iritant lacrimogene pentru a putea să se debaraseze de rudele victimei.

În urma impactului cu o Dacia Logan, tânărul a fost proiectat pe carosabil şi a murit pe loc. Accidentul este cercetat de poliţişti.


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite