Constanţa: ANAT reneagă agenţia de turism Romina Travel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: ANAT reneagă agenţia de turism Romina Travel
Constanţa: ANAT reneagă agenţia de turism Romina Travel

Turiştii constănţeni, care au cumpărat vacanţe sau servicii turistice de la agenţia de turism Romina Travel (fosta Lexa Travel) şi care nu au beneficiat de serviciile contractate pot face plângeri în acest sens Poliţiei Constanţa şi chiar Patronatului Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) Sud-Est.

Reclamaţiile sunt numeroase, pentru că agenţia nu este la prima abatere de acest gen. În luna aprilie a acestui an, Patronatul ANAT a sesizat, pentru a doua oară, Ministerul Turismului cu privire la Romina Travel. „Prima dată a fost vorba de societatea Lexa Travel, aşa cum se numea în urmă cu un an agenţia, pentru care s-a cerut ridicarea licenţei de turism şi iniţierea unei acţiuni către Poliţie şi Parchet, aşa cum am procedat şi acum, ca urmare a situaţie grupului de 50 de copii, care nu au putut beneficia de cazare în Paris, deşi servciile fuseseră achitate anterior la această agenţie“, a declarat Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al ANAT.

În această săptămână, Ministerul Turismului a efectuat o nouă verificare la Romina Travel care s-a soldat cu ridicarea licenţei de turism şi întocmirea unui dosar la Parchetul Constanţa.

Dosar penal pentru patroană

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au intrat şi ei pe fir şi au documentat activitatea infracţională a administratorei de la Romina Travel, Magdalena Dumitrescu. Poliţiştii au descoperit că ea a încasat diverse sume de bani de la mai multe persoane, pentru organizarea şi efectuarea de excursii în străinătate, fără să achite operatorilor de turism şi de transport contravaloarea cazărilor în hoteluri şi a deplasărilor în şi din străinătate. Aşa se face că mai multe grupuri de turişti s-au trezit fără cazare. Până la această dată s-a calculat un prejudiciu de aproximativ 104.000 lei. Magdalena Dumitrescu este cercetată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

ANAT recomandă

Reprezentanţii ANAT le recomandă turiştilor constănţeni, care doresc să  efectueze rezervări pentru vacanţe sau servicii turistice (bilete de avion, excursii, cazări, bilete la evenimente sau alte servicii turistice) să se adreseze agenţiilor de turism care posedă Licenţă de Turism valabilă, afişată la loc vizibil în agenţie, şi care oferă garanţia unui contract de comercializare a  serviciilor turistice, din care să facă parte şi anexa în care se specifică detaliile exacte ale pachetului sau serviciului turistic comandat. 

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite