EXPERIMENT INEDIT Cum trăiesc patru studenţi cu salariul minim pe economie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De la stânga la dreapta: Andrei, Robert, Sorin şi Bogdan vor trăi cu aproximativ 15 lei pe zi
De la stânga la dreapta: Andrei, Robert, Sorin şi Bogdan vor trăi cu aproximativ 15 lei pe zi

Patru studenţi clujeni vor trăi, timp de o lună, cu 461 de lei, salariul minim pe economie. „Adevărul de Seară“ vă va prezenta în exclusivitate, zilnic, pe cluj.adevarul.ro, experienţele celor patru tineri care au decis să afle cum e să trăieşti, timp de o lună, cu 15 lei pe zi.

Bogdan Cardoş (25 de ani), preşedintele Asociaţiei pentru Calitate în Societatea Modernă (ACSM), organizaţie care a demarat proiectul, alături de Sorin Parpucea (25 de ani), Andrei Muntean (22 de ani) şi Robert Kovacs (24 de ani), alături de alţi doi studenţi din Sibiu, vor experimenta, timp de o lună, viaţa cu salariul minim, respectiv 461 de lei.

SERIAL ADEVĂRUL Jurnal de criză: Viaţa cu salariul minim. Vezi cele mai inedite experienţe ale tinerilor, dar şi problemele cu care se confruntă din cauza banilor, în fiecare zi

Mai citeşte şi:

Studenţii timişoreni îi trimit un bilet de avion spre Franţa ministrului Educaţiei

Ce pune un şomer pe masă din ajutorul minim de la stat

Tinerii şi-au calculat bugetele fără a lua în calcul chiria, ci doar cheltuielile, care, spun ei, sunt jumătate din salariul minim. „Restul de bani îi vom folosi pentru mâncare şi socializare şi anume ieşitul în oraş“, ne-a spus Bogdan Cardoş, care a început deja experimentul, alături de Sorin Parpucea.
Doi dintre aceştia, Andrei şi Robert, vor începe să trăiască cu bani puţini de astăzi şi până în data de 8 decembrie. „Colegul meu de cămin mi-a spus că dacă voi da cu mopul îmi va da o rudă de salam, iar dacă spăl vasele voi primi un leu“, se amuză Andrei.

Bogdan Cardoş a trecut deja de prima săptămână şi spune că a mâncat mult mai puţin decât o făcea înainte. „Eu circul mult cu bicicleta, iar seara sunt extenuat. Înainte mâncam de cinci ori pe zi, mai puţin, acum mănânc de trei ori pe zi şi mai puţin. Seara folosesc de multe ori tehnica <<ţi-e foame, dormi>>“, ne-a povestit tânărul.

Ideea le-a venit la începutul lunii trecute. „Vrem ca la sfârşitul experimentului să întocmim un raport, pe care să îl prezentăm instituţiilor centrale şi unor parlamentari europeni“, ne-a declarat preşedintele asociaţiei.

image

Proiect inedit

Proiectul este intitulat „600" şi îşi propune să identifice nevoile persoanelor care trăiesc în aceste condiţii şi să construiască, ulterior, proiecte care vin în ajutorul acestora.

„Proiectul este de tip studiu, care are ca scop realizarea unei radiografii a calităţii vieţii cetăţenilor din România ce trăiesc pe baza salariului minim pe economie de 600 de lei brut (461 lei net), în contextul Anului European pentru Combaterea Sărăciei şi a Excluziunii Sociale. Proiectul îşi propune să identifice nevoile persoanelor care trăiesc în aceste condiţii şi să construiască ulterior proiecte ce vin în ajutorul acestora“, au spus tinerii.

Aceştia vor publica zilnic informaţii şi experienţele prin care trec pe site-ul www.cluj.adevarul.ro, dar şi pe propriile profile ce pot fi găsite la adresa www.apgreid.com, despre modul în care îşi gestionează cheltuielile, strategiile pe care le adoptă, provocările sau obstacolele cotidiene ce au la bază aspecte financiare.

viata cu salariul minim facebook
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite