La preţuri de locuinţe, Clujul e depăşit doar de Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi preţurile sunt într-o continuă scădere, apartamentele din Cluj-Napoca au rămas printre cele mai scumpe din ţară, fiind depăşite ca preţ mediu doar de cele din Capitală. Preţul terenurilor în schimb pare să se fi stabilizat, potrivit unui raport înaintat de compania de consultanţă pentru evaluare Darian.

Raportul, dat astăzi publicităţii, relevă faptul că faţă de a doua perioadă a anului trecut, preţurile apartamentelor au înregistrat în acest an o scădere de 1,2 procente. Interesant este şi faptul că preţul de vânzare al apartamentelor noi a fost, în medie, cu 8 euro pe metru pătrat mai mare decât al celor vechi.

În zona ultracentrală, preţul mediu pe metrul pătrat a fost de 1275 de euro, în Gheorgheni, Grigorescu s-a situat la 975 de euro pe metrul pătrat, iar în Zorilor a fost de 1000 de euro mp, susţin analiştii imobiliari.
Comparativ, în semestrul I din 2011, preţul mediu de tranzacţionare al apartamentelor vechi, la nivel naţional, a fost de aproximativ 739 euro/mp, în scădere cu aproximativ 7% faţă de semestrul I din 2010. Cele mai scumpe apartamente sunt în Bucureşti, unde preţul mediu a fost în primul semestru al acestui an de 1008 euro/mp.

“Preferinţele cumpărătorilor de apartamente din România sunt orientate către apartamentele construite după 1977, situate în zonele semicentrale ale oraşelor şi la etaje intermediare. Suprafaţa utilă medie tranzacţionată la nivel naţional este de 65 mp pentru Bucureşti şi aproximativ 60 mp în restul ţării”, a spus Adrian Crivii, preşedintele companiei de evaluare Darian.

Terenurile, tot mai ieftine

Preţurile terenurilor din Cluj-Napoca au scăzut, în medie, cu circa 11% în primul semestru din 2011 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar s-au situat la acelaşi nivel cu cel înregistrat în a doua jumătate a anului trecut. Cel mai mult au scăzut preţurile în zonele semicentrale (-23%, comparativ cu semestrul 1 din 2010), în timp ce terenurile din zonele ultracentrale au rămas la preţurile înregistrate în vara anului trecut. În zonele centrale, de exemplu,  preţul metrului pătrat de teren cu regim mediu de înălţime a fost cuprins între 350 şi 600 de euro, în timp ce în zonele mărginaşe terenurile din acelaşi regim s-au tranzacţionat cu preţuri cuprinse între 20 şi 50 de euro pe metrul pătrat.

Se caută birouri de clasă B

În ceea ce priveşte spaţiile de birouri, raportul privind analiza pieţei imobiliare realizat de compania DARIAN mai relevă faptul că spaţiile pentru birouri din clasa A variază în medie în intervalul 13-14 euro/mp/lună. Există însă şi o ofertă competitivă de spaţii de birouri de clasa B, unde nivelul mediu al chiriilor variază între 8 şi 11 euro mp/lună.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite