Povestea Fordului de lux condus de Florin Piersic în comunism. „L-am adus de la Viena în două zile, n-aveam carnet, n-aveam nimic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Piersic a apărut în 1970, alături de maşina de lux, în paginile revistei „Flacăra”. FOTO: Arhiva Flacăra
Florin Piersic a apărut în 1970, alături de maşina de lux, în paginile revistei „Flacăra”. FOTO: Arhiva Flacăra

Florin Piersic a fost invidiatul proprietar al unui luxos Ford Capri Consul 315, pe vremea când drumurile din România erau dominate de eternele Dacii. Îndrăgitul actor a povestit într-o emisiune cum a ajuns să deţină în plină dictatură comunistă un astfel de bolid considerat „una dintre cele mai rare maşini produse de Ford din Marea Britanie“.

„E puţin mare pentru mine, dar nu-mi place aglomeraţia. Este o maşină rapidă, dar câteodată este bine să ajungi undeva în grabă. Frânele pe disc o opresc urgent, dar prefer să fiu în siguranţă. Extravagantă: Ei bine, nu este o maşină pentru oricine!”, astfel suna una dintre reclamele promovate de Ford la începutul anilor '60, într-o revistă de specialitate, pentru noul model Consul Capri. 


Şi pentru că nu era „oricine”, Florin Piersic a ajuns să conducă o astfel de bijuterie pe patru roţi pe drumurile din România, începând cu anii '70, când peisajul automobilistic românesc era dominat de eternele Dacii. Pe străzi circulau şi modele mai exotice de autorurisme, dar erau o raritate rezervată nomenclaturii şi vedetelor. Florin Piersic a apărut în 1970, alături de maşina de lux, în paginile revistei „Flacăra”.


„Una dintre cele mai rare maşini produse de Ford din Marea Britanie” – scrie un site de specialitate – despre coupe-ul cu două uşi care includea caracteristicile Fordului Classic De-Luxe, printre care patru faruri, ştergătoare cu viteză variabilă, frâne cu disc de 9,5 inchi, discuri luminoase de bord şi o brichetă de trabuc. Bordul era realizat din lemn de nuc, iar tapiţeria era din piele Vaumol din Connolly. Conform unui test realizat de revista de specialitate „The Motor”, în 1962, automobilul ajungea la o viteză maximă de 127,1 km/h şi putea accelera de la 0 la 97 km/h în 22,6 secunde. Ford a produs circa 19.500 de maşini Consul Capri din 1961 şi până în 1964, când compania a renunţat la model, din cauză că maşina nu a avut foarte mare succes la vânzări. 
 

A primit maşina de la o admiratoare din Viena


Florin Piersic a povestit, la emisiunea „Sinteza Zilei” (Antena 3), la care a fost invitat cu ocazia împlinirii vârstei de 84 de ani, cum a primit maşina de la o admiratoare din Viena. „Mergeam cu maşina, eram cu Ionela Prodan şi cu Maria Velicu - veneam de la Câmpulung şi am plecat spre Cluj cu maşina, un Ford Capri Consul 315. O maşină extraordinară. Am primit-o cadou de la Viena, de la o admiratoare de-a mea. O doamnă, Kadletz o chema. Cu memoria stau bine. Doamna m-a dus acasă la ea: „Hai să dormi la noi“. Zic: „Nu doamnă, că mă duc la hotel“. „Ai fost extraordinar în Oameni şi şoareci, vreau să dormi aici, la noi. Trebuie să vii la noi“, povesteşte actorul. A decis să rămână peste noapte, însă a avut parte de peripeţii după ce a constatat că femeia avea câini în casă, iar el avea nevoie la toaletă: „Fir-aţi ai dracu de căţei. Ce să fac? M-am uitat în jur să găsesc o cană, ceva. Şi deodată mi-a căzut fisa: am mers la geam, că nu puteam să fac pipi pe covor, că nu eram căţeii ăia. Am deschis geamul şi erau ghivece de flori... M-am pişat în ghivece. Păi da, mă. Luam ghivecele pe rând şi haţ! Haţ! Şi încă un ghiveci şi aşa mai departe“

cluj piersic ford capri. foto flacara

Astfel era prezentat Fordul Consul Capri într-o revistă de specialitate din anii 60. 

„N-aveam carnet de şofer, n-aveam nimic”


Peripeţiile lui Piersic nu s-au oprit aici, având în vedere că, spune el, a venit din Viena până la Bucureşti la volanul maşinii, fără să aibă carnet de conducere. A doua zi, la plecare, admiratoarea i-a spus: „Ai grijă cum conduci”. „Eu n-aveam carnet de şofer, n-aveam nimic. Mi-a dat maşina şi am plecat cu ea. Cum vedeam o altă maşină că vine, trăgeam pe dreapta. Iar mergeam, iar trăgeam pe dreapta. Şi aşa am ajuns în două zile la Bucureşti.” La graniţă, nu au fost probleme: „M-au întrebat ăia, „dom Florin, dar asta, ce-i cu maşina asta?” „Mă, am primit-o cadou, n-am (acte - n.r.), dar mă duc la Bucureşti, o înscriu nu ştiu ce”. După ce a ajuns la Bucureşti, Florin a sunat la Viena: „Deszi, vreau să-ţi mulţumesc pentru masa pe care ai făcut-o, pentru că m-aţi găzduit o noapte”. Şi ea zice: „Nu ştii câtă tristeţe ne-ai lăsat în suflet.” „De ce?” „Până şi florile din ghivece s-au ofilit.” „Îţi dai seama, mă, atât de prost m-am simţit. Şi de atuncea, ce să spun, duc borcanul cu mine oriunde aş merge”, îşi încheie actorul povestea cu maşina.

 Emisiunea de la Antena 3 în care Florin Piersic a povestit cum a ajuns să conducă Fordul Capri Consul (ultimele 9 minute din emisiune). 

A oprit trenul să-i ceară un autograf

Îndrăgitul actor a povestit apoi că, fiind cu aceeaşi maşină, a oprit la o barieră de cale ferată. „Da ce faceţi, dom Florin?“, mă întreabă doi dintr-un Logan. „Nu ne daţi şi nouă un autograf?“ „Ba da, cum să nu! Am o grămadă de poze în maşină“. În timp ce discuta cu admiratorii săi din Logan, trenul a frânat brusc, iar mecanicul a strigat: „Sunteţi Florin Persic?“. „Da“. „Extraordinar!“. „Ce e aşa de extraordinar?“.

Oamenii au venit la geamuri, crezând că s-a întâmplat ceva. Conductorul a sărit din locomotivă şi a venit spre actor. „Vai, ce bine că vă întâlnesc, nu-mi daţi o poză, că văd că aveţi“ „Ba da, dar de ce ai oprit trenul, s-a întâmplat ceva?“. „Pentru că v-am văzut pe dumeavoastră“. „Păi cum să opreşti, mă, trenu’, că m-ai văzut pe mine, eşti nebun la cap?“ „Da ce, suntem Japonia, dă-i dracu cu trenurile lor. Am oprit, că ce, mai am eu ocazia să vă văd? V-am văzut în Mărgelatu cum scuipaţi seminţe“

Mecanicul a cerut un autograf „pentru Cornelia“ şi şi-a continuat drumul. Piersic, bulversat de gestul ceferistului, l-a sunat pe Radu Beligan să-i povestească întâmplarea: „Ce e, Florinel? Ce-i cu tine, s-a întâmplat ceva?”. „Uitaţi ce s-a întâmplat, cum a oprit trenul.” „Îmi place, da, e formidabil, cum a oprit ăla trenul, dar mie să-mi dai telefon când o să oprească avionul”, a spus maestrul Beligan. 

 Citeşte şi

VIDEO Florin Piersic, de neoprit la 83 de ani: „La Ateneul Român trebuia să vină şi Piersic. Aşa, au fost toţi puţandrăii acolo”

VIDEO Florin Piersic a debutat la 17 ani în prezenţa lui Petru Groza. Replica memorabilă a actorului: „Mă doare în fund. Să strige el mai bine decât mine!”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite