Medicina în era digitală. Preşedintele clusterului IT Cluj: „Dorim să vedem care sunt perspectivele de dezvoltare ale acestui domeniu atât de complex”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medici la o intervenţie FOTO Adevărul
Medici la o intervenţie FOTO Adevărul

La sfârşitul lui martie, Clujul va fi gazda unui forum regional pe tema medicina şi administraţia digitală. Între 31 martie şi 1 aprilie se va discuta despre tehnologiile disponibile în prezent şi perspectivele de dezvoltare ale acestui domeniu.

Peste 400 de manageri din IT, medici, profesori universitari, dar reprezentanţi ai administraţiei publice şi ai mediului de afaceri au fost invitaţi la a patra ediţie a forumului regional Cluj Innovation Days. Tema din acest an este „Spre era digitală în medicină şi administraţie” şi va aduce la Cluj specialişti din ţară şi străinătate ai unor companii mari precum Cisco şi IBM, cercetători şi manageri cu experienţă în acest domeniu.

„Dorim să trecem dincolo de teorie, să înţelegem implicaţiile reale ale tehnologiei în domeniul medical şi să vedem care sunt perspectivele de dezvoltare ale acestui domeniu interdisciplinar atât de complex”, a afirmat Stelian Brad, preşedintele Cluj IT Cluster, organizatorul Cluj Innovation Days, potrivit unui comunicat.

Despre oportunităţile pe care le deschide digitalizarea în lumea medicală va vorbi la eveniment Cris Doloc, informatician şi antreprenor cu peste 25 de ani de experienţă în arhitectura software, procesul educaţional asistat de calculator şi algoritmi complecşi.

„Digitalizarea este una dintre cele mai importante tendinţe ale zilelor noastre. Practic, digitalizarea presupune că succesul unei companii se bazează pe capacitatea acesteia de a asigura securitatea datelor, de a acţiona în baza informaţiilor colectate şi de a livra servicii care iau în calcul toate aceste date. (...) În industria medicală, spre exemplu, digitalizarea deschide multe noi oportunităţi: înfiinţarea de dosare electronice ale pacienţilor, monitorizarea de la distanţă a pacienţilor cu boli cronice sau a vârstnicilor, implementarea de servicii de tip e-health în zonele izolate, oferirea de servicii de diagnosticare la distanţă şi multe altele. Pentru a profita de toate aceste oportunităţi, avem nevoie de implicarea actorilor importanţi în acest proces de transformare pe care îl implică digitalizarea şi de aceea ne bucurăm că suntem parteneri ai evenimentului Cluj Innovation Days”, a declarat Dorin Pena, director general Cisco România. 

La Cluj Innovation Days este aşteptat doctorul Dan Cireşan, un cercetător în domeniul inteligenţei artificiale. Acesta a lucrat la proiecte axate pe reţelele neuronale profunde, iar metodele sale au câştigat cinci competiţii internaţionale de cercetare în domeniul neuroştiinţelor din SUA, Japonia, China şi Spania. 

La forum şi-au mai anunţat participarea: Frank Cunningham, reprezentant al Comisiei Europene – Direcţia de Sănătate; Vlad Mixich, jurnalist specializat în domeniul medical; Răzvan Atimariti, CISCO; Florin Mănăilă, IBM; Krzysztof Borkowski, Olympus; Alain Tassy, Vituraltel; Marius Marusteri, UMF Târgu-Mureş; Ciprian Costea, Cloudtroopers; Lorena MacNaughtan, ICEEhealth; Marius Geantă, Centrul de Inovare în Medicină; Roxana Petric, UMF Cluj-Napoca.

Cluj Innovation Days 2016 se desfăşoară la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca. Pentur a avea acces la eveniment e nevoie de bilet. preţul unuia este de 30 de euro în regim early bird (până în 21 martie), iar pentru studenţi, cercetători şi cadre didactice universitare - 20 de euro. Acestea pot fi achiziţionate de pe site-ul evenimentului, www.clujinnovationdays.com/tickets.

Cluj Innovation Days este un forum regional anual organizat de Cluj IT Cluster din 2013.

Mai puteţi citi:

CLUJOTRONIC - un festival dedicat pasionaţilor de jocuri digitale

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite