Cererea lui Mureşan de a fi eliberat pentru înmormântarea fiului va fi analizată vineri sau luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cererea fostului ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan de a fi eliberat temporar din închisoare pentru a participa la înmormântarea fiului său va fi analizată vineri sau luni, după ce reprezentanţii Penitenciarului Gherla au primit prin fax un act doveditor al morţii lui Dan Mureşan.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Ovidiu Chiorean, a declarat, vineri, că un act doveditor al decesului lui Dan Mureşan a ajuns la penitenciar prin fax, miercuri seară, însă documentul nu este în limba română.

"Analiza solicitării lui Mureşan de obţinere a permisiunii de ieşire din penitenciar pe perioadă determinată va fi analizată de o comisie specializată după ce vor exista toate documentele necesare, comisia urmând să se întrunească vineri sau luni", a declarat Chiorean, ciat de Mediafax.

Dan Mureşam, fiul fostului ministru al Agriculturii, a murit în Kenya

Ioan Avram Mureşan: „Mă întorc în politică după ce ies din puşcărie“

Potrivit unor surse locale, slujba de înmormântare a lui Dan Mureşan va avea loc marţi, de la ora 13.00, la Biserica Sfântul Anton din Baia Mare. Fiul fostului ministru al Agriculturii va fi înmormântat în cimitirul Dealul Florilor din Baia Mare.

Fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan, care ispăşeşte şapte ani de închisoare la Penitenciarul Gherla, a solicitat întreruperea pedepsei pentru a putea participa la funeraliile fiului său, găsit mort într-un apartament din Kenya.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Ovidiu Chiorean, declara, marţi, că Ioan Mureşan a depus o cerere de întrerupere temporară a pedepsei pentru a participa la înmormântarea fiului său. La acel moment, solicitarea nu fusese analizată, întrucât nu erau depuse actele doveditoare.

Într-un interviu acordat pentru Dejeanul.ro, Ioan Avram Mureşan spunea că a aflat despre moartea fiului său în timp ce se afla la slujba de duminică, fiind anunţat de către soţia sa.

El afirma că fiul său urmase cursurile mai multor şcoli din Anglia, iar ulterior a fost angajat de o firmă din SUA în domeniul campaniilor electorale, la care a lucrat trei ani şi a fost trimis în diferite ţări. Mureşan povestea că apoi fiul său a început să lucreze pentru o firmă din Anglia, din acelaşi domeniu, el conducând Departamentul electoral, iar în Kenya avea un proiect legat de alegerile prezidenţiale.

În interviul menţionat, Mureşan spunea că a vorbit ultima dată cu fiul său vineri (vinerea trecută), însă legătura telefonică nu era foarte bună, astfel că i-a spus că vor vorbi altă dată. El relata că fiul său i-a spus că va pleca la o cină cu clienţii pentru care lucra şi că probabil se va întoarce duminică, urmând să îşi viziteze tatăl. Mureşan spunea că ulterior a aflat că după acea cină fiul său s-a întors în camera de hotel de unde nu a coborât a doua zi, fiind găsit mort.

Mureşan mai spunea că soţia sa a plecat în Kenya pentru a se ocupa de formalităţi.

Dan Mureşan, fiul fostului ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan, a fost găsit mort într-un apartament din Nairobi (Kenya), precizau, duminică,   surse neoficiale.

MAE comunica, duminică, la solicitarea MEDAFAX, că sâmbătă Ambasada României la Nairobi/Kenya a fost informată "de către un coleg de serviciu al unui cetăţean român că trupul neînsufleţit al acestuia ar fi fost găsit într-un apartament din districtul Nairobi".

"Conform relatării, cetăţeanul român era angajat la o companie engleză de telecomunicaţii, aflându-se de mai multă vreme în Kenya. Acesta nu îşi înregistrase însă prezenţa pe teritoriul Kenyei la misiunea diplomatică română. Din aceeaşi sursă rezultă că, după sosirea poliţiei, corpul neînsufleţit ar fi fost preluat de o firmă de pompe funebre în vederea efectuării necropsiei şi eliberării certificatelor medicale constatatoare, urmând ca luni, 10 septembrie, un reprezentant al companiei de asigurări competente să deschidă un dosar în acest caz", se spunea în răspunsul MAE la solicitarea Mediafax.

Ambasada României face "toate demersurile necesare pentru obţinerea de la autorităţile locale, în cel mai scurt timp posibil, a informaţiilor oficiale privind decesul cetăţeanului român".

"De asemenea, Ambasada se află în legătură atât cu reprezentanţii companiei angajatoare, cu firma de pompe funebre, precum şi cu persoana de contact din partea familiei din ţară, în vederea oferirii de asistenţă consulară pentru emiterea tuturor documentelor necesare şi a facilitării transportului în ţară a trupului neînsufleţit al persoanei decedate", se mai preciza în comunicarea MAE.

Ioan Avram Mureşan se află în Penitenciarul Gherla după ce a fost condamnat, în luna mai, de instanţa supremă, la şapte ani de închisoare cu executare, pentru deturnare de fonduri.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite