Explicaţiile deputatului care a sesizat DIICOT despre presupusele legături dintre Dragnea şi Tel Drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emanuel Ungureanu, parlamentar USR de Cluj. FOTO: Remus Florescu
Emanuel Ungureanu, parlamentar USR de Cluj. FOTO: Remus Florescu

La 24 de ore după ce deputatul clujean Emanuel Ungureanu a sesizat DIICOT cu privire la presupusele legături ale lui Liviu Dragnea cu Tel Drum, DNA anunţa că s-a sesizat din oficiu cu privire la alte fapte, pe lângă cele cercetate în dosarul demarat în 2016. Parlamentarul clujean susţine că această grabă a DNA este ciudată, având în vedere că informaţii existau din 2011, şi consideră că DIICOT ar trebui să se ocupe de anchetă.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, luni, la sediul DIICOT, o plângere penală împotriva liderului PSD Liviu Dragnea cu privire la presupusele sale legături cu Tel Drum, prezentate în ancheta Rise Project. Asta la două zile după ce DNA anunţa că există un dosar în lucru: „O parte dintre aspectele conţinute în investigaţia jurnalistică publicată la data de 6 iulie 2017 (de Rise Project-nr ) fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA. În acest dosar, constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, la data de 19 februarie 2016, începerea urmăririi penale in rem (faţă de fapte) sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei”. DNA a mai precizat că s-a luat legătura cu autorităţile din Brazilia. 

La 24 de ore după ce Ungureanu depunea sesizarea la DIICOT, pe agenţia de presă News.ro este publicat un articol în care se arată că DNA a demarat un nou dosar legat de dezvăluirile făcute de Rise Project, pe lângă cel la care lucrează din 2016. "La data de 10 iulie 2017, procurorii anticorupţie s-au sesizat din oficiu în legătură cu alte aspecte conţinute în investigaţia jurnalistică, publicată la data de 6 iulie 2017 (altele decât cele precizate în comunicatul nr. 690/VIII/3/7 iulie 2017), existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei", spune DNA, într-un răspuns transmis la solicitarea News.ro.

În acest context, l-am întrebat pe Emanuel Ungureanu de ce a sesizat DIICOT din moment ce exista deja o sesizare la DNA şi dacă urmăreşte mai mult decât doar capital politic prin această acţiune: „Plângerea mea la DIICOT a venit la 48 de ore după ce DNA anunţase deja într-o primă fază după investigaţia RISE că a făcut demersuri undeva din februarie 2016. Asta ne spune că DNA lucra şi avea informaţii legate de dezvăluirile legate de Dragnea. Eu nu am înţeles de ce în alte cazuri, DNA a făcut publice acele informaţii  – cum că vizează o anumită speţă – cum a făcut în mai multe cazuri. Mai ales că vorbim despre o persoană influentă, este al treilea om în stat. E ciudat că nimeni nu a investigat din 2011, de când Traian Igaş, fost ministru de Interne, spune că are informaţii din 2011 privind faptul că Dragnea a fost în spatele Tel Drum. De ce nu îl cheamă nicio instituţie să dea declaraţii?”. 

"Am considerat că DIICOT este o instituţie mai credibilă" 

„O altă nuanţă foarte importantă a mesajului meu este faptul că am spus că DNA se află într-un moment foarte delicat. Astfel, având în vedere neîncrederea în şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi în unii procurori de aici, am considerat că DIICOT este o instituţie mai credibilă în spaţiul public şi cred şi mai echidistantă, având în vedere faptul că şefa DNA este în relaţii contondente cu unii politicieni. Nu ţin minte să fi existe astfel de relaţii în cazul şefului DIICOT. Consider că o anchetă DIICOT ar fi mai curată. N-am auzit de niciun procuror DIICOT acuzat că ar face anchete la comandă. Nu am văzut procuror DIICOT anchetat pentru fapte de corupţie. Eu m-am adresat timp de 10 ani mai multor instituţii privind suspiciunile de delapidare care planează asupra profesorului Lucan de la Clinica de Urologie din Cluj şi acum DIICOT derulează o anchetă cu toate motoarele turate la maximum, colaborez cu procurorii, le-am dat informaţii şi văd că lucrurile se mişcă. Experienţa mea individuală este pozitivă în raport cu această instituţie”, mai spune Ungureanu.  

Întrebat cine crede că ar avea jurisdicţie pe problemele sesizate de Rise Project, Ungureanu a spus: „Eu spun că au şi DIICOT, şi DNA jurisdicţie pe această speţă. Ciudat este că la 24 de ore după ce am depus sesizare la DIICOT, în care mă refeream la chestiuni legate de Tel Drum, DNA spune că se ocupă de această speţă şi se sesizează din oficiu. Nu ştiu de ce în aceşti ani nu s-a sesizat, având în vedere zecile de articole publicate în presă. E ciudată graba aceasta”. Parlamentarul a mai precizat că în sesizarea sa nu face niciun moment referire la afacerile din Brazilia, ci se concentrează pe activitatea din România.  

Sesizare la SRI despre presupusele partidele de tenis ale lui Dragnea

Deputatul clujean a susţinut că va face o sesizare la SRI: „Un lucru foarte ciudat este că SRI nu a clarificat cine din SRI a jucat tenis cu domnul Dragnea. E un detaliu foarte important şi eu aştept clarificări. Există în spaţiul public sugestia conform căreia DNA nu făcut această anchetă datorită apropierii lui Dragnea de serviciu. Sunt lucruri care trebuie clarificate”.
 

Liderul PMP Traian Băsescu a susţinut, zilele trecute, că faptul că Liviu Dragnea este ”intangibil” până şi pentru Codruţa Kovesi se explică prin ”partidele bisăptămânale de tenis şi chermezele din perioada 2010 - 2014, la care participau Dragnea, Ponta, Ghiţă, Coldea, Maior la vilele SRI, acompaniaţi la partea de şpriţ şi de «Zeiţa Dreptăţii»”.
 

Ungureanu a răspuns şi la întrebarea privind caracterul politic al sesizării sale: „Categoric nu e doar o chesitune politică, în calitate de parlamentar am altă putere şi ale atribuţii şi mi se pare penibil că SRI se sesizează cu tot felul lucruri, dar când se spune cu subiect şi predicat că al treilea om în stat este protejat pentru că a jucat tenis cu oameni din SRI nu văd niciun comunicat al SRI sau al altor instituţii şi nici o reacţie a comisiei parlamentare de control a activităţii SRI”. 
 

„Adevărul” a încercat să ia legătura cu Liviu Dragnea prin telefon, SMS şi pe WhatsApp, însă până la această ora preşedintele PSD nu a oferit un punct de vedere. 

Sesizarea lui Emanuel Ungureanu la DIICOT

„Dezvăluirile din ultimele luni, ca şi propriile declaraţii publice ale domnului Dragnea ridică numeroase semne de întrebare asupra posibilităţii ca acesta să facă parte dintr-un grup infracţional organizat care a spoliat în mod regulat statul român. Ţinând cont de funcţiile importante ocupate de-a lungul vremii de către Liviu Dragnea, de faptul că este preşedintele PSD, principalul partid din cadrul coaliţiei guvernamentale, şi mai ales de faptul că ocupă momentan a treia poziţie în organizarea statului român, cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor, consider că este necesară deschiderea unei investigaţii oficiale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. 

Sesizarea mea porneşte de la o serie de articole publicate de către RISE Project, o comunitate de jurnalişti, programatori şi activişti a căror activitate profesională este investigarea crimei organizate şi actelor de corupţie din România. Conform acestor articole, Liviu Dragnea ar fi implicat în mai multe afaceri de corupţie care au ca epicentru compania SC Tel Drum SA. Această entitate comercială este o fostă regie de stat care a fost privatizată şi a ajuns în mâna unor acţionari necunoscuţi. De-a lungul anilor, Tel Drum a primit de la statul român, chiar şi sub semnătura lui Liviu Dragnea, numeroase terenuri şi contracte de sute de milioande de euro. 

În seria articolelor publicate de către Rise Project este citat un document care se presupune a fi redactat de către Direcţia Generală de Poliţie Internă a Ministerului de Interne în care se menţionează că Liviu Dragnea ar fi parte dintr-o ”reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ” constituită cu scopul de a frauda fonduri europene şi guvernamentale. În documentul menţionat, Liviu Dragnea ar fi identificat ca fiind cel care deţine pachetul majoritar de acţiuni al companiei SC Tel Drum SA, beneficiară a unui număr uriaş de contracte cu statul.

Confruntat public de către presă cu informaţiile de mai sus, domnul Dragnea a declarat că ”Totul pleacă de la Soros, de la răul pe care vrea să-l facă în această ţară şi nu numai în această ţară. (...) E o certitudine că e o chestiune foarte organizată.”. Eu, în calitatea mea de membru al Camerei Deputaţilor, consider această declaraţiei ca fiind una deosebit de gravă. Fie domnul Dragnea încearcă să creeze o perdea de fum în spatele căreia să-şi poată ascunde actele ilegale, fie are informaţii concrete conform cărora George Soros desfăşoară activităţi ilegale care pot aduce atingere statului român. În ambele cazuri cred că este necesară o investigaţie a celor de mai sus plecând de la premisa că cele afirmate de Liviu Dragnea nu se încadrează în categoria declaraţiilor politice de vreme ce acuză de implicare în afacerile statului român o persoană despre care nu există dovezi publice că ar fi încercat în vreun fel să-l atace pe preşedintele Camerei Deputaţilor.

În consecinţă, cer DIICOT să considere această declaraţie o sesizare oficială în ceea ce priveşte informaţiile legate de afacerile desfăşurate de către Liviu Dragnea şi să lămurească prin intermediul unei investigaţii oficiale dacă preşedintele Camerei Deputaţilor se află în spatele unor acţiuni care au depăşit limita legalităţii.” – se arată în sesizarea lui Ungureanu. 

Comunicatul DNA din 7 iulie

DNA a emis în 7 iulie, după publicarea unei anchete în Rise Project, următorul comunicat: 
 

„Ca răspuns la solicitări primite de la reprezentanţi ai mass media determinate de publicarea unei investigaţii jurnalistice, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele: O parte dintre aspectele conţinute în investigaţia jurnalistică publicată la data de 6 iulie 2017 fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA. În acest dosar, constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, la data de 19 februarie 2016, începerea urmăririi penale in rem (faţă de fapte) sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei. După începerea urmăririi penale in rem au fost administrate mijloace de probă constând în audieri de martori, ridicări de documente, solicitări de relaţii de la autorităţile naţionale şi de la autorităţile din Brazilia.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”

Precizările DNA din 10 iulie

„La data de 10 iulie 2017, procurorii anticorupţie s-au sesizat din oficiu în legătură cu alte aspecte conţinute în investigaţia jurnalistică, publicată la data de 6 iulie 2017 (altele decât cele precizate în comunicatul nr. 690/VIII/3/7 iulie 2017), existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei. În acest moment este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (in rem). Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă'', a precizat Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DNA.

Citeşte şi

Băsescu: Dragnea e intangibil ca urmare a partidelor de tenis şi a chermezelor cu Ponta, Ghiţă, Coldea, Maior, Kovesi la vilele SRI

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o plângere la DIICOT împotriva lui Dragnea privind legăturile cu Tel Drum

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite