De ce este Cluj judeţul „campion” la incidenţa cazurilor de COVID-19, dar nu are niciun deces

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, principalul spital COVID din judeţ. FOTO: Inquam Photos
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, principalul spital COVID din judeţ. FOTO: Inquam Photos

Cea mai mare incidenţă a infectării cu COVID-19 la mia de locuitori s-a înregistrat, în weekend, la Cluj, deşi în Cluj-Napoca nu s-au organziat concerte de Revelion, şi nici măcar focuri de artificii. Specialiştii pun acest fenomen pe seama vieţii economice dinamice a oraşului şi a faptului că clujenii sunt foarte activi.

Judeţul Cluj este pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori (2,85), fiind urmat de municipiul Bucureşti (2,17) şi judeţul Ilfov (2,02), conform buletinului de presă făcut public, duminică, de Guvernul României. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.712 cazuri noi de persoane infectate cu Sars - CoV – 2, cu 1.324 mai puţin decât în ziua anterioară. Cele mai multe cazuri sunt din Bucureşti (860 de persoane), judeţul Cluj (419) şi judeţul Suceava (415).

14 pacienţi decedaţi

Au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore (8 ianuarie - 9 ianuarie) 14 decese - nouă bărbaţi şi cinci femei - ale unor pacienţi internaţi în spitalele din Alba, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Dolj, Gorj, Mureş, Prahova, Sibiu, Suceava şi Municipiul Bucureşti. Din totalul de 14 pacienţi decedaţi, doar unul era vaccinat, din grupa de vârstă 60-69 ani, având comorbidităţi asociate. În pofida incidenţei mari, în judeţul Cluj nu s-a înregistrat niciun deces în ultimele 24 de ore (8 ianuarie - 9 ianuarie). Dintre cei 408 pacienţi internaţi la ATI la nivel naţional, 30 au certificat care atestă vaccinarea. Una dintre explicaţii poate fi şi rata mare de vaccinare a clujenilor (în Cluj-Napoca, procentul depăşeşte 50%), dar şi faptul că varianta Omicron este mai contagioasă, dar nu la fel de periculoasă precum Delta, crede prefectul Clujului, Tasnádi István-Szilárd. „Ideea este că vaccinarea te protejează de forme medii şi severe, dar nu de infecţie. Eu zic că e mai bine să facem o formă de COVID-19 care poate fi controlată. În plus, persoanele care ajung la situaţii grave evită să meargă la medic până când infecţia ajunge în stadii avansate şi este mai greu de controlat”, a completat Mihai Moisescu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Cluj.

De ce este în top judeţul Cluj


Moisescu explică de ce este incidenţa din Cluj cea mai mare din ţară: „Clujul e un judeţ dinamic, oamenii sunt mai activi. Cluj-Napoca este un oraş mare, viu, căutat, cu economie dezvoltată. Aceste motive au dus la creşterea incidenţei în contextul în care varianta nouă de COVID este mai contagioasă”. 

Duminică, la Cluj, erau internaţi 249 pacienţi, dintre care 33 în ATI. „Spitalele s-au pregătit, astfel că acum, din capacitatea de 600 de paturi, avem ocupate 249 pe secţiile COVID, iar pe Terapie Intensivă avem 33 ocupate din 45. Am prevăzut posibilitatea de creştere spre valoarea maximă pe măsura creşterii cazurilor”, a mai

precizat Moisescu.

Prefectul Clujului estimează că suntem la 30-40% grad de ocupare a paturilor din spitale faţă de situaţiia de vârf din valul 4, dar spune că incidenţa va creşte în continuare. „Apetitul pentru vaccinare, din păcate, este mai scăzut, avem între 1.000 şi 2.000 doze pe zi la nivel de judeţ. Vorbim despre doza 1 doar în 10-15% din cazuri, iar în proporţie covâşitoare de peste 80% vorbim despre dozele 3 şi 2”, susţine prefectul Clujului, Tasnádi István-Szilárd.

Moisescu este de părere că în lipsa certificatului verde speranţa de creştere semnificativă a ratei vaccinărilor este mică: „Eu cred că certificatul verde ar fi o metodă bună de creştere a interesului şi spun asta pentru că atunci când a fost pusă pe tapet discuţia despre acest certificat s-a constatat o creştere a vaccinărilor”. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

UPDATE Bilanţ COVID. Peste 1.700 de noi infectări cu SARS-CoV-2. Câte decese au fost raportate în ultimele 24 de ore

Cazul Djokovici, explicat ca la carte: Cine i-a dat scutire, de ce Australia e în culpă şi ce problemă are NoleSpecialiştii explică de ce.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite