CFR vizează prima victorie în deplasare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR a stabilit un adevărat record negativ în acest sezon, în ceea ce priveşte partidele din deplasare, câştigând doar două puncte. Campioana în exerciţiu încă nu a cunoscut gustul dulce al victoriei de pe teren străin, deşi a jucat deja şase meciuri

CFR se află într-o revenire vizibilă de formă, iar rezultatele au început să apară. După trei meciuri bune în Champions League, competiţie în care au adunat trei puncte, clujenii au urcat şi în clasamentul Ligii I, după victoria cu Pandurii. Mai mult, formaţia lui Cîrţu s-a calificat fără probleme şi în sferturile de finală ale Cupei României.

În continuare, cea mai mare problemă a rămas prestaţia din deplasare, de unde „feroviarii“ au obţinut doar două puncte în cele şase partide disputate în acest sezon. Două egaluri, la Craiova şi cu concitadina „U“ Cluj sunt prea puţine pentru o echipă care şi-a propus şi în acest an câştigarea titlului.

„Ceferiştii“ speră că victoria va veni chiar mâine, în fieful celei mai bune echipe din startul de campionat, Oţelul Galaţi: „Trebuie să câştigăm la Galaţi pentru a confirma panta ascendentă pe care ne aflăm. Oţelul este lider meritat, a demonstrat că a ajuns prin muncă să conducă în clasament şi vom avea parte de un meci foarte dificil acolo, dar avem puterea să câştigăm. Nu am mai obţinut victorii în deplasare de multă vreme, iar asta nu e bine. Băieţii sunt concentraţi şi montaţi să câştige“, a spus preşedintele Iuliu Mureşan.

Invincibili pe propriul teren

Oţelul, echipă pregătită de Dorinel Munteanu, cel care a pus serios umărul la ascensiunea CFR-ului, reuşind chiar o calificare în finala Cupei UEFA Intertoto în 2005, nu a mai pierdut pe teren propriu din 21 martie, când în returul campionatului trecut a cedat în faţa lui Dinamo. Apoi, a înregistrat o serie de nouă meciuri în care nu a cunoscut gustul înfrângerii. În acest sezon, puştii lui „Munti“ au câştigat toate cele şase partide disputate pe propriul teren, indiferent dacă adversarul a fost Steaua sau Unirea Urziceni, iar misiunea CFR-ului va fi cu atât mai dificlă:

„Nu pregătesc nimic special pentru acest meci, este o întâlnire normală de campionat. Nu sunt omul revanşelor şi nu am niciun fel de ambiţii personale. Pentru mine şi băieţii mei este important să continuăm şirul de meciuri bune. Va fi greu, CFR e o echipă puternică, dar sper să repetăm istoria şi să câştigăm, la fel ca anul trecut“, a spus Dorinel Munteanu. Meciul dintre Oţelul şi CFR va începe la ora 15.00 şi va fi arbitrat de Istvan Kovacs, Zoltan Szekely şi Eduard Dumitrescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite