Stiri din Cluj-Napoca

Victor Astafei, fotbalistul-blogger

6 februarie 2010, 12:28 |  Autor: Robert Gal-Pal | 

Cuvinte cheie: Cluj, Adevarul, Victor Astafei, Ariesul Turda, fotbal,

Victor Astafei doreste să-şi facă şi un site personal

Cluj

Victor Astafei doreste să-şi facă şi un site personal

 

Este unul dintre cei mai talentaţi tineri jucători din România. Fotbalist atipic, Victor îşi expune ideile pe blogul său personal. Împrumutat de Arieşul Turda de la Târgu-Mureş, Victor Astafei este un exemplu de personalitate pentru colegii săi.

Majoritatea fotbaliştilor se limitează să cunoască perfect sportul pe care-l practică şi se luptă să îşi mulţumească mereu antrenorul prin capacitatea de a înţelege cerinţele tehnico-tactice ale acestuia. În rândul acestora, s-a infiltrat şi un jucător atipic, unul pasionat de filosofie, pentru care nimic din lume nu este întâmplător. Victor Astafei şi-a creat un blog, pe care îşi postează regulat gândurile.

„Ideea mi-a venit de la un prieten care a plecat la Bucureşti să studieze jurnalismul şi şi-a creat un astfel de blog. Eu scriam mai demult articole , doar că le păstram pentru mine, nu le-am făcut publice. Îmi place mult, pentru că reprezintă un mod de a te exprima liber, de a-ţi spune părerea despre viaţă. Nimeni nu are cum să-mi interzică să scriu, chiar dacă cineva se regăseşte în cuvintele mele”, spune fotbalistul.

Scrie în timpul deplasărilor cu autocarul

Victor simte tot timpul nevoia să facă ceva diferit, să-şi coloreze viaţa prin ceva inedit. În acest scop, chiar dacă nu are fizic timpul necesar acestui lucru, scrie pe blog. Interesant este faptul că în conţinutul scrierilor tânărului de 21 de ani nu apare nimic despre fotbal, sportul care l-a consacrat.

În deplasările cu echipa, care au loc cel puţin odată la două săptămâni, îşi postează gândirile de moment: „În autocar, sau chiar în cantonament, scriu pe blog. Nu cred că se întâmplă de multe ori să treacă o săptămână fără să apară noutăţi. Nici nu ştiu cum îmi vin ideile, când simt nevoia să scriu, scriu. Îmi place să visez cu ochii deschişi şi mi-am zis că scriu tot ceea ce gândesc, ca să nu uit. Nu scriu lucruri despre fotbal, pentru că nu este mai important decât viaţa în sine. Îmi plac lucrurile mult mai simple, care au semnificaţie mai profundă decât faima şi banii”, continuă acesta.

Deşi are numai 21 de ani, Victor Astafei surprinde atunci când vine vorba de viitorul său. Nu se visează nici bogat, nici mare fotbalist şi îşi ghidează viaţa după principiul „trăieşte clipa”. Consideră că timpul este mult prea scurt pentru regrete şi întrebări. „Uneori suntem chiar proşti. Mulţi nu ştim exact pentru ce trăim sau de ce trăim. Adevărul este că timpul este prea scurt pentru regrete şi întrebări şi fiecare lucru bun sau rău te-a adus acolo unde eşti acum. Eu sunt mulţumit de locul unde sunt acum şi aşa va fi mereu”.

Spune că abia aşteaptă greutăţile vieţii, pentru a-şi demonstra că este capabil să treacă peste ele. Se gândeşte ca pe viitor să studieze şi doreşte să-şi creeze propriul site, tocmai pentru a le dezvălui tuturor celor interesaţi identitatea sa: un om simplu, care uneori vede viaţa în roz, dar este mereu pregătit să înfrunte provocările ei.

PROFIL

Născut: 06.07.1987, Târgu-Mureş

Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Târgu-Mureş

Familie: Necăsătorit

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

-Te consideri un fotbalist atipic, ciudat poate?

-Nu, nu cred că sunt aşa. Eu cred că mulţi fotbalişti sunt foarte inteligenţi, dar s-a creat un precedent şi toată lumea cataloghează fotbalistul ca fiind prost. Fie cum cred ei, dar eu ştiu că niciodată n-o să mă prezint cuiva ca fiind fotbalistul Victor Astafei.

-Ce doreşti să arăţi de fapt prin acest blog?

-Sunt o persoană care iubesc, dar nu doresc ca prin acest fel să-mi arăt slăbiciunile. Scriu spontan, când îmi vine o idee şi am mijloacele necesare să o scriu, nu ezit să o fac. Nu urmăresc nimic deosebit.

CE-I PLACE

„Muzica, să dansez îmi place foarte mult, dar şi priveliştile frumoase. Aş vrea să văd lumea, să călătoresc, deşi nu am avut prilejul până acum s-o fac prea des”.

CE NU-I PLACE

„Nu-mi plac oamenii indolenţi şi plictisiţi de viaţă, dar care nu fac nimic să schimbe asta. Nu fac nimic, nu vor să audă nimic, să ştie nimic, pur şi simplu le e bine aşa.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Astafei, pe tuşă două luni!

    Fotbalistul echipei FCM Târgu Mureş, Victor Astafei, diagnosticat cu fractură craniană, după ce ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole