Vezi ce cred foştii miniştri clujeni ai Educaţiei despre numirea lui Cătălin Baba în guvernul Ungureanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Baba este noul ministru al Educaţiei. „Adevărul" a luat legătura cu ceilalţi universitari clujeni care au ocupat fotoliul de la Ministerul Educaţiei. În ultimii 22 de ani au fost 14 miniştri ai Educaţiei. 6 dintre aceştia au fost clujeni.

Clujenii ce au ajuns miniştri ai Educaţiei sunt: Liviu Maior (între anii 1992-1996), Andrei Marga (între anii 1997-2000), Mircea Miclea (în perioada decembrie 2004-noiembrie 2005), Mihail Hărdău (între anii 2005-2007) şi Emil Boc (în perioada octombrie-decembrie 2009).

Liviu Maior, Mircea Miclea şi Mihail Hărdău au numai vorbe de bine despre Cătălin Baba, un alt clujean propus pentru postul de ministru al Educaţiei. Spun că are pregătirea necesară şi e persoana potrivită pentru această funcţie. Unii sunt chiar mândri că încă un clujean ajunge la cârma Educaţiei. „Mă bucur că încă un clujean ajunge acolo", afirmă Liviu Maior.

Vezi mai jos ce au declarat foştii miniştri.   

Liviu Maior a fost ministru al Educaţiei între anii 1992-1996, în guvernul condus de Nicolae Văcăroiu.  „Este una dintre persoanele cele mai avizate să ocupe funcţia de ministru al Educaţiei ţinând cont de experienţa sa. Dumnealui nu îi este străin Ministerul Educaţiei. Sunt convins că e o alegere bună. Primul lucru pe care trebuie să-l facă e să nu se apuce să modifice Legea Educaţiei", crede Liviu Maior.

Mircea Miclea a fost ministru al Educaţiei în perioada decembrie 2004-noiembrie 2005, în guvernul Tăriceanu. „Cătălin Baba are experienţa necesară. Sunt sigur că va accelera aplicarea Legii Educaţiei", susţine Miclea.

Mihail Hărdău a fost ministru al Educaţiei în perioada 2005-2007, în guvernul Tăriceanu. „Are experienţă şi e persoana potrivită. Faptul că a mai lucrat în Ministerul Educaţiei e un atuu pentru că aceasta înseamnă că ştie sistemul", consideră Hărdău.

Andrei Marga nu a putut fi contactat.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite